Raportul de activitate al ASOCIAȚIEI ROMÂNE PENTRU SMART CITY în anul 2019
Consecventă misiunii și rolului asumat, Asociația Română Pentru Smart City a continuat prin toate mijloacele și instrumentele sale demersurile de promovare a conceptelor orașelor inteligente, de educare sau conștientizare a factorilor decidenți asupra beneficiilor tehnologiilor în sprijinul cetățenilor. In acest sens, ARSC a participat prin experții săi la dezbateri naționale, la ateliere de lucru, a continuat programele naționale și a început unele noi, a întărit parteneriate existente și a pus bazele unora noi. Cel mai important demers a însemnat lansarea Cartei România 2030, primul demers de digitalizare a României cu orizont de așteptare anul 2030.
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU SMART CITY a lansat Carta România 2030
Cu prilejul celei de-a patra ediții a Galei Smart City Industry Awards, Asociația Română pentru Smart City în calitate de principală organizație a Industriei Smart City, a lansat cel mai important demers național de dezvoltare a comunităților creativ-inteligente. Demersul presupune asumarea Cartei România 2030 de către toți decidenții cu rol determinant în dezvoltarea și implementarea proiectelor tip Smart City, dar, mai ales, se bazează pe susținerea publică a acesteia de către noi, toți cei care ar trebui să beneficiem de comunități și orașe inteligente.
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU SMART CITY a organizat Gala Smart City Industry Awards 2019 ediția 4
Pe 11 decembrie, Asociația Română pentru Smart City a organizat cea de-a 4-a ediție a Galei Smart City Industry Awards, cel mai important eveniment al Industriei Smart City din România, devenit deja tradiție. Gala a avut loc la Palatul Parlamentului, unde au participat peste 400 dintre cei mai importanți decidenți ai industriei. În competiție au fost înscrise 101 proiecte, triplu față de numărul proiectelor din 2018.
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU SMART CITY a publicat Revista Smart City Magazine – 2019 este Anul IV și a avut cele 4 apariții, trimestrial:
Această prezentare necesită JavaScript.
- Nr. 8 (ianuarie-martie), https://smartcitymagazine.ro/smart-city-magazine-nr-8/
- Nr. 9 (aprilie-iunie), https://smartcitymagazine.ro/smart-city-magazine-nr-9/
- Nr.10 (iulie-septembrie), https://smartcitymagazine.ro/smart-city-magazine-nr-10/
- Nr.11 (octombrie-decembrie) https://smartcitymagazine.ro/smart-city-magazine-nr-11/
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU SMART CITY a organizat prin Academia Smart City seriile de cursuri Introducere în Smart City:
Aprilie 2019, Septembrie și Noiembrie 2019 – https://academiasmartcity.ro/
12-16 ianuarie 2019, Academia Smart City, Amman, Iordania – Schimb de expertiză
19-23 ianuarie, Academia Smart City, Tunis și LaMarsa, Tunisia – Bazele Academiei Smart City Africa
30 ianuarie, Academia Smart City, Londra, finalistă la categoria Smart City din 160 de proiecte înscrise la Transport&Ticketing Awards 2019
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU SMART CITY a participat la Evenimente internaționale unde a susținut prezentări:
30 ianuarie, Conferința internațională Transport & Ticketing, Olympia Hall, Londra, UK
29-30 ianuarie – Business for Smart Cities Expo&Congress, CNS „Olimpiyskyi”, Kiev, Ucraina
4-27 mai, SUA, la invitația Ambasadei SUA la București și a Departamentului de Stat SUA, Eduard Dumitrașcu, Președintele Asociației Române pentru Smart City, a efectuat o vizită de 3 săptămâni în Statele Unite ale Americii, în cadrul The International Visitor Leadership Program (IVLP)
14 iunie, Várpalota, Ungaria ”Orașe inteligente: orașe democratice și incluzive”
30 Septembrie, Budapesta, Conferința Civitas Sapiens’19, Sarolta Besenyei, Expert în cadrul Comisiei Europene și Vicepreședinte al Asociației Române pentru Smart City
27 august, Președintele ARSC, Eduard Dumitrașcu a lansat primul Centru Integrat de Management pentru Smart City din Vietnam
1 octombrie, Kiev, Ucraina ARSC a fost partener la Kiev Smart City Forum, iar Președintele Asociației Române pentru Smart City, Eduard Dumitrașcu a fost speaker cu “Smart City. State in a smartphone”
17-19 octombrie, Quintana Roo, Mexic, Președintele ARSC este speaker la Encuentro Internacional De Autoridades Locales, Mexic, una dintre cele mai importante reuniuni ale administrației din Mexic, cu peste 400 de primari, inclusiv reprezentanți ai administrației prezidențiale
19-21 noiembrie Barcelona, ARSC a fost prezentă la Barcelona, la Smart City Expo World Congress 2019, în cadrul delegației Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, în perioada 19-21 Noiembrie. https://romaniansmartcity.ro/smart-city-expo-barcelona/
Această prezentare necesită JavaScript.
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU SMART CITY a continuat în 2019 Programul Național Caravana Smart City ce a ajuns în 9 orașe – Sibiu, Cluj Napoca, Bacău, Buzău, Târgoviște, Ploiești, Iași, Craiova, Constanța, și a parcurs peste 13.000 km, de la lansarea sa, în septembrie 2017. https://caravana.romaniansmartcity.ro/
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU SMART CITY a primit următoarele recunoașteri și Premii
- Academia Smart City, finalistă la Transport & Ticketing Awards 2019, Londra, UK (29 ianuarie, 2019)
- Bursa Construcțiilor: Premiul de Excelență pentru Promovarea Industriei Smart City, CCIR
- Gala Bursa: Premiul pentru Crearea Industriei Smart City în România, Palatul Parlamentului
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU SMART CITY a participat la întâlniri, grupuri de lucru, dezbateri naționale
12 februarie 2019, Prima întrunire a Consiliului Consultativ „România Digitală”, MCSI
30 martie -3 aprilie, București, Acord de investiții de 500 milioane euro ARSC – CNEEC
22 martie, Atelier Exploratoriu – Trieste 2020 Capitală Europeană a Științei-Implicarea României în proiectele europene de cercetare științifică, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului
28 mai, București, Conferințele Bursa, Strategia de Dezvoltare a României
24 iunie, Dezbaterea Bursa ”Electromobilitate – problematică și soluții”
28 noiembrie București, MFE, Perioada de programare 2021 – 2027 Viziune și Demersuri, dezbatere
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU SMART CITY a elaborat studii și ghiduri cu tematica celor
6 verticale și le-a pus la dispoziție solicitanților, autorități publice, gratuit. Un astfel de exemplu este Ghidul Ce este un Smart City?
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU SMART CITY a organizat și participat la Evenimente naționale – proprii și în parteneriat (workshop-uri, conferințe, programe naționale)
- 20 martie, București, Reprezentantul ARSC participă la Workshop-ul de elaborare a foii de parcurs asociate specializărilor inteligente în domeniile ICT, robotică, obiecte inteligente, UEFISCDI
- 21 martie, București, Reprezentantul ARSC, Președintele Eduard Dumitrașcu, participă la Atelier Exploratoriu – Trieste 2020 Capitală Europeană a Științei – Implicarea României în proiectele europene de cercetare științifică, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului https://institutlevant.ro/agenda/atelier-exploratoriu-despre-implicarea-romaniei-in-sustinerea-proiectelor-europene-de-cercetare-stiintifica-la-isaccl-emil-constantinescu/#!
- 8 aprilie 2019, ARSC organizează la Caravana Smart City Sibiu, lansarea Etapa 2.0, Implementarea https://caravana.romaniansmartcity.ro/municipiul-sibiu-a-decis-smart-city-prioritate-in-bugetul-de-investitii-pentru-2019/
- 9 Aprilie 2019, ARSC organizează Caravana Smart City, Expertiza Cluj Napoca https://caravana.romaniansmartcity.ro/emil-boc-anunt-despre-cluj-innovation-city-proiectul-de-500-milioane-euro-in-urmatorii-10-ani/
- 15 aprilie, ARSC organizează Caravana Smart City Buzău https://caravana.romaniansmartcity.ro/buzaul-este-interesat-de-accelerarea-implementarii-proiectelor-de-tip-smart-city/
- 22 aprilie, București, ARSC organizează Finala Programului de promovare a culturii urbane creativ-inteligente Orașul Inteligent 2030, competiție adresată liceenilor
- 22-24 Aprilie, ARSC organizează alături de Universitatea Politehnica București, Academia Smart City – Cursul Introducere în Smart City https://academiasmartcity.ro/
- 7 mai 2019, ARSC organizează Caravana Smart City Bacău, Centrul de Afaceri și Expoziții “Mircea Cancicov”, Sala de Ședințe a Consiliului Local Bacău https://caravana.romaniansmartcity.ro/municipiul-bacau-proiecte-de-tip-smart-city-in-valoare-de-48-de-milioane-de-euro/
- 8 mai, Craiova, Reprezentanții ARSC participă la Workshop “Smart City – Concepte, realizări și perspective”, ASRO și Universitatea din Craiova
- 13 mai, Târgoviște, ARSC organizează Caravana Smart City, Târgoviște, la Primăria Municipiului Târgoviște, Schimb de bune practici între municipalități https://caravana.romaniansmartcity.ro/caravana-smart-city-targoviste-schimb-de-bune-practici-intre-municipalitati/
- 16 mai, Cluj Napoca, Reprezentanții ARSC, Cristian Dragu, VP ARSC și Ciprian Caragea, expert INS și ARSC, în calitate de speakeri la conferința DevTalks, Cluj-Napoca https://romaniansmartcity.ro/arsc-devtalks-cluj-smart-city/
- 21 mai, București, ARSC este partener la Conferința CIRCULAR 4R Economy, Green Report, în parteneriat cu Ministerul Mediului https://greenreport-conferinte.ro/circular-4r-economy/
- 22 mai, București, ARSC este partener și participă prin Cristian Dragu, vicepreședinte ARSC în calitate de speaker la Conferința anuală Focus București – “Infrastructura de transport: provocări și soluții inteligente”, CCIB https://romaniansmartcity.ro/infrastructura-de-transport-bucuresti-conferinta-focus/
- 23 Mai, București, ARSC a fost partener al evenimentului BIMcon http://bimtech.ro/2019/04/08/conferinta-anuala-bimcon-bucuresti-2019/
- 28 mai, București, ARSC a fost partener la Conferința Bursa, Strategia de Dezvoltare a României, Cristina Florescu, Director Operațional, speaker https://romaniansmartcity.ro/strategia-nationala-de-dezvoltare-romania/
- 3 iunie, Ploiești, ARSC organizează Caravana Smart City Ploiești https://caravana.romaniansmartcity.ro/primaria-municipiului-ploiesti-a-anuntat-in-caravana-smart-city-dezvoltarea-mai-multor-proiecte-pilot/
- 5-23 Iunie, București, Reprezentantul ARSC, Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City a fost membru al juriului în competiția RO SMART în Țara lui Andrei https://romaniansmartcity.ro/competitia-nationala-ro-smart-in-tara-lui-andrei/
- 6-7 Iunie, București, ARSC este partenera la Expo-Conferința DevTalks, iar Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City, speaker https://romaniansmartcity.ro/eduard-dumitrascu-presedintele-arscm-speaker-in-cadrul-conferintei-devtalks-bucuresti/
- 10 iunie, Iași, ARSC organizează Caravana Smart City https://caravana.romaniansmartcity.ro/iasi-district-smart-city-proiect-de-aproximativ-14-miliarde-de-euro-anuntat-in-cadrul-caravanei-smart-city/
- 12 iunie, București Președintele ARSC, Eduard Dumitrașcu este speaker în cadrul evenimentului organizat de Consiliul Județean Ilfov „Science meets Regions” – Măgurele Smart City https://romaniansmartcity.ro/magurele-smart-city/
- 20 Iunie, București, Președinția României la Consiliul Uniunii Europene (PRES RO), Muzica mișcă Europa – Oportunități și provocări ale sectorului muzicii în epoca digitală https://www.europa-creativa.eu/
- 24 iunie, București, ARSC este partener la Dezbaterea Bursa ”Electromobilitate – problematică și soluții”, Florin Nemțanu expert mobilitate ARSC este speaker https://romaniansmartcity.ro/despre-mobilitate-urbana/
- 4 iulie, București, Recepția aniversară tradițională de Ziua Independenței, organizată de Ambasada Statelor Unite Ale Americii la București, Președintele Asociaţiei Române pentru Smart City a participat la Recepția aniversară tradițională de 4 iulie, organizată de Ambasada Statelor Unite Ale Americii la București.
- 3 septembrie, București, Președintele Asociației Române pentru Smart City, Eduard Dumitrașcu, a participat la prima Expoziție Industrială Coreea-România https://romaniansmartcity.ro/relatii-diplomatice-30ani-coreea-romania/
- 5 septembrie, București, Palatul Parlamentului, ARSC este partener al evenimentului IBF România, ediția a 2-a, iar reprezentantul Cristina Florescu, este speaker https://www.b1.ro/stiri/economic/orasele-din-romania-tot-mai-interesate-de-tehnologia-de-tip-smart-city-prindem-din-urma-marile-metropole-unde-se-dezvolta-cele-mai-importante-proiecte-293530.html
- 11 septembrie, Craiova, ARSC organizează Caravana Smart City https://caravana.romaniansmartcity.ro/craiova-implementeaza-proiecte-smart-city-caravana-smart-city/
- 13 septembrie, Constanța, ARSC organizează Caravana Smart City https://caravana.romaniansmartcity.ro/caravana-smart-city-constanta-13-septembrie/
- 3 octombrie, București, ARSC este partener în cadrul Conferinței Dell Smart Forum, Willbrook Platinum Business & Convention Center
- 7 octombrie, București, ARSC este partener la Conferința “Energie cu responsabilitate”, InvesTenergy https://romaniansmartcity.ro/energie-responsabilitate-conferinta-smart-energy/
- 6-7 noiembrie, București, ARSC este partener la ROBUILD 2019 CONFERENCES & EXHIBITION – ediția a 9-a https://romaniansmartcity.ro/tehnologii-in-constructii/
- 9-11 octombrie, București, ARSC a fost expozant timp de 3 zile în cadrul Expo-Conferinței Digital Signage Show 2019, iar în 11 octombrie a participat cu speaker la “Smart Cities engaging smart communities with digital signage solutions”. https://romaniansmartcity.ro/digital-signage-arscm-speaker-in-cadrul-conferintei-de-la-bucuresti/
- 18 octombrie ARSC participă ca și partener la Worhshop-ul Steel Sheet Piling Day Romania, eveniment organizat de ArcelorMittal. Speaker Cristina Florescu, director operațional, tema “Infrastructure – the foundation of a smart city project”. Evenimentul a fost organizat la Universitatea Tehnică de Construcţii din București.
- 19-20 octombrie, București, ARSC a fost partener la The International NASA Space Apps Challenge 2019 Hackathon https://romaniansmartcity.ro/hackathon-nasa-space-apps-2019/
- 30 octombrie, București, Gala Bursa, Palatul Parlamentului – Asociația Română pentru Smart City a primit distincția Premiul de Excelență Pentru Crearea Industriei Smart City în România, în cadrul Galei Bursa https://romaniansmartcity.ro/gala-bursa-2019-un-triumf/
- 12-14 noiembrie, București, ARSC este partener la DevCon https://romaniansmartcity.ro/devcon2019/
- 14 Noiembrie, București, ARSC este partener la lansarea soluției Dell Safe City, în cadrul evenimentului organizat de către Dell Technologies la Radisson Blu București.
- 19-21 noiembrie, Barcelona, ARSC a fost prezentă la Barcelona, la Smart City Expo World Congress 2019, în cadrul delegației Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, în perioada 19-21 Noiembrie. https://romaniansmartcity.ro/smart-city-expo-barcelona/
- 23-24 noiembrie, București, Asociația Română pentru Smart City, partener al evenimentului DevHacks , https://www.hackathon.com/event/devhacks-2019-hackathon-65658368949
- 27 noiembrie, București, Eduard Dumitrașcu, președintele ARSC a fost moderator la Rising Cities. Smart Future, Business Review https://romaniansmartcity.ro/eduard-dumitrascu-presedintele-arsc-moderator-la-rising-cities-smart-future/
- 28 noiembrie București, MFE, Perioada de programare 2021 – 2027 Viziune și Demersuri, dezbatere https://www.agerpres.ro/comunicate/2019/11/29/comunicat-de-presa-mfe–411812
- 11 decembrie 2019, ARSC a organizat Smart City Industry Awards https://romaniansmartcity.ro/smart-city-industry-awards-4-a-reunit-peste-400-de-decidenti-la-palatul-parlamentului/
Repere 2019
IANUARIE 2019
12-16 ianuarie 2019, Academia Smart City, Amman, Iordania – Schimb de expertiză
O delegație condusă de Președintele Asociației Române Pentru Smart City, Eduard Dumitrașcu, a avut o vizită de lucru la Amman, Iordania, în perioada 12-16 ianuarie 2019. Scopul vizitei a fost întărirea relațiilor cu experții smart city, schimbul de expertiză și facilitarea transferului de know-how. În perioada menționată au avut loc o serie de întâlniri cu reprezentanții municipalității din Amman, cu reprezentanți ai mediului universitar, dar și ai mediului privat.
29-30 ianuarie 2019, Londra, UK
Transport & Ticketing Awards 2019, 29 ianuarie, Landing Forty Two, Londra
Conferința internațională Transport & Ticketing, 30 ianuarie, Olympia Hall, Londra
Academia Smart City, finalistă a concursului internațional Transport Ticketing Global Awards 2019. Proiectul nostru a fost selectat din peste 120 alte proiecte înscrise și a ajuns în primele 4 ale categoriei Smart City. ARSC este nominalizată categoria Smart City al doilea an consecutiv, ajungând în lista scurtă a finaliștilor (în 2018 a ajuns cu programul Caravana Smart City). Finaliștii cu care a intrat în competiție Academia Smart City sunt: Lynxx (Olanda), Road and Transport Authority (Dubai), Transport for NSW (Australia) și Smarter City Ticketing: Orleans, Montargis, San Sebastián, St Catherines & Bilbao (UK).
La finală au fost prezenți Eduard Dumitrașcu în calitate de expert Smart City și Florin Nemțanu, în calitate de expert mobilitate al Academiei Smart City, conf. univ.dr. la Universitatea Politehnica din București. Cei doi au susținut de asemenea prezentări în plenul conferinței, Președintele ARSC, Eduard Dumitrașcu abordând tema AI Mobility in the world of transport.
29-31 ianuarie Business for Smart Cities Expo&Congress, CNS „Olimpiyskyi”, Kiev, Ucraina
Timp de 3 zile la Kiev au avut loc conferința și expoziția Business for Smart Cities, unde directorul de dezvoltare al ARSC, Alexandra Dumitrașcu, a susținut o prezentare cu tema Smart Mobility projects in Romanian cities în cadrul modulului Mobility and quality of life in cities. Analiza modelelor adoptate de orașele românești a stârnit interesul audienței internaționale, iar exemplele de bune practici au fost tema discuțiilor ulterioare conferinței. Au fost apreciate în mod deosebit exemplele orașelor Cluj Napoca, Iași și Alba Iulia. Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 2000 de participanți și 140 de speakeri din 30 de țări, printre care: 26 de reprezentanți ai organizațiilor internaționale (BERD, IFC, Hubul de Infrastructură Globală, UNECE, HABITAT, Pactul Global al ONU), 49 de reprezentanți ai autorităților publice, 65 de reprezentanți ai companiilor private. https://businessforsmartcities.com/en/
FEBRUARIE 2019
12 februarie, București
Prima întrunire a Consiliului Consultativ „România Digitală”, MCSI
ARSC a participat la sediul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) Prima întrunire a Consiliului Consultativ „România Digitală”, organizat și coordonat de MCSI și beneficiind de participarea reprezentanților altor ministere, a mediului academic, precum și a numeroase asociații și structuri ale industriei de profil care își propun dezvoltarea societății informaționale în România. Consiliul Consultativ „România Digitală” își propune constituirea unui organism care cumulează expertiza relevantă în domeniul digitalizării economiei, dezvoltării comunicațiilor electronice și serviciilor poștale precum și creșterii incluziunii sociale și participării economice prin intermediul tehnologiei în România.
MARTIE 2019
20 martie, București
Workshop-ul de elaborare a foii de parcurs asociate specializărilor inteligente în domeniile ICT, robotică, obiecte inteligente
Rapoartele realizate recent de către observatorii regionali ai Unității Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) arată ca ITC este un domeniu cheie de competitivitate în regiunea Bucuresti-Ilfov. Realizat cu sprijinul mediului de afaceri și a celui de cercetare regionale, rapoartele „Software încorporat”, „Aplicații mobile”, „Gaming” și „Optoelectronica” au fost lansate în perioada septembrie- decembrie 2018. Analiza s-a structurat pe șapte criterii: importanța domeniului în economia regională, piața, intensitatea de inovare, disponibilitatea resurselor umane calificate, valorificarea altor resurse locale, nivelul de colaborare între actori, gradul de sofisticare tehnologică.
21 martie, București
Atelier Exploratoriu – Trieste 2020 Capitală Europeană a Științei – Implicarea României în proiectele europene de cercetare științifică, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului
Eduard Dumitrașcu, Președintele Asociației Române pentru Smart City a participat la workshopul organizat de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului.
Au participat ca și keynote speaker: Excelența-Sa, Ambasadorul Italiei la București, Marco Giungi, Prof. Emil Constantinescu, Președintele ISACCL, Prof. Stefano Fantoni, Champion ESOF2020 Trieste, Prof. univ.dr.ing. Sorin Dimitriu, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București. Pentru prezentarea proiectului Trieste 2020 Capitală Europeană a Științei au susținut prezentări Prof. Stefano Fantoni, Champion ESOF2020 Trieste, Dr. Elisabetta Gregoric, Secretar General si Network Manager ESOF2020 Trieste, Prof. Rodica Toader, Univ. Udine, Ambassador ESOF2020 Trieste.
Evenimentul a cuprins Dezbaterea Implicarea României în proiectele europene de cercetare științifică.
APRILIE 2019
30 martie -3 aprilie, București
Acord de investiții de 500 milioane euro ARSC – CNEEC
Asociația Română Pentru Smart City (ARSC) și China National Electric Engineering Co, Ltd. (CNEEC) au semnat acordul de finanțare, prin care vor exista investiții de 500 milioane euro în proiectele smart city din România.
Acordul de finanțare prevede investiții în principalele verticale ale industriei – energie, living, mediu și infrastructură, iar scopul principal îl reprezintă susținerea proiectelor asociației pentru dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din România. Acordul are o perioadă de implementare de 10 ani.
Cu ocazia semnării acordului de investiții, în perioada 30 martie – 3 Aprilie 2019, Asociația Română Pentru Smart City, reprezentată de Președintele Eduard Dumitrașcu, a fost gazda delegației internaționale, condusă de Președintele Consiliului de Administrație, domnul Zhang Yanfei, alături de Vicepreședintele companiei, Yuan Bo și reprezentanți ai departamentelor reprezentative. Calendarul întâlnirilor oficiale a cuprins vizite la Guvernul României, la Ministerul Energiei, mai multe municipalități și la reprezentanții instituțiilor implicate în proiecte pentru orașe inteligente.
8 aprilie 2019, Sibiu
Caravana Smart City Sibiu, lansarea Etapa 2.0, Implementarea
Lansarea programului, etapa 2019 a avut loc la Primăria Municipiului Sibiu, în prezența primarului Municipiului Sibiu, Astrid Cora Fodor, gazda evenimentului, a Secretarului de Stat în Ministerul Energiei, Robert Tudorache, echipei Primăriei Municipiului Sibiu, mediului universitar, partenerilor și membrilor ARSCM.
Primarul Municipiului Sibiu a subliniat faptul că proiectele smart city sunt prioritare pentru administrația locală, care încearcă în permanență să identifice soluții coerente, pliate pe nevoile actuale ale locuitorilor orașului: “Noi nu dorim doar să implementăm niște proiecte smart, (…) ci soluții integrate, care să aibă efecte benefice pentru un număr cât mai mare de cetățeni. Credem că proiectele smart trebuie să se adreseze nevoilor comunităților și contextului, deoarece fiecare oraș este diferit. Dacă discutăm despre Sibiu, cifrele ne arată că este combinația reușită între istorie și prezent: este un centru cultural, o destinație turistică de top și un mediu economic de succes.”
9 Aprilie 2019, Cluj Napoca
Caravana Smart City, Expertiza Cluj Napoca
Emil Boc, anunț despre Cluj Innovation City – proiectul de 500 milioane euro în următorii 10 ani. Cluj Innovation City (CIC) de pe Dealul Lomb, cel mai complex proiect al municipalității clujene, va avea 20.000 de angajați și 100.000 de locuitori și va presupune investiții de o jumătate de miliard de euro, a anunțat, într-un mesaj video, primarul Emil Boc la Caravana Smart City.
Funcționarul public, eliminat de tehnologie -“Creșterea calității vieții în Cluj se va face prin tehnologie, altfel nu vom putea. Obiectivul nostru este să eliminăm cât mai mult funcționarul public din interacțiunea cu cetățeanul. Am făcut un mini-hub al tehnologiei din Cluj, dar vrem să facem un hub al inovării.
Avem deja două clustere de IT și șase din alte domenii. Avem universitățile, deci și resursa umană necesară. Primii pași spre Smart City au fost realizați aici în transport, energie, deja ne putem raporta și la alte orașe din această zonă a Europei”, detaliază viceprimarul Dan Tarcea.
15 aprilie, Buzău
Caravana Smart City Buzău
Carmen-Adriana Ichim, prefectul Județului Buzău a exprimat deschiderea administrației locale spre soluțiile creativ-inteligente, menite să vină în ajutorul cetățenilor: “La nivel instituțional, cetățenii trebuie să înțeleagă că discutăm despre un proces continuu, de durată, orientat către viitor. Este important să învățăm să depășim barierele birocratice pentru a putea discuta despre o aplicație rapidă, corectă și coerentă a soluțiilor de tip Smart City. Îmbrățișăm ideile inovatoare și ne dorim ca acestea să se transforme încet-încet în proiecte capabile să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor.”
Estul României încearcă să se alinieze la Vest – Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău și gazda evenimentului, a evidențiat importanța dezvoltării comunităților în concordanță cu nevoile actuale ale locuitorilor, o dezvoltare unitară, atât în mediul urban cât și în mediul rural.
22 aprilie, București
Finala Programului de promovare a culturii urbane creativ-inteligente Orașul Inteligent 2030, competiție adresată liceenilor
ARSC, fidelă dezideratului său de a fi parte activă în dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din România, a dezvoltat un nou proiect ”Orașul Inteligent 2030”. Acesta a vizat pe de o parte informarea tinerilor despre conceptele și componentele smart city, iar pe de altă parte implicarea activă a acestora în identificarea de posibile scenarii despre cum vor arăta orașele în 2030, din perspectiva dezvoltării unui oraș inteligent. Rezultatul cel mai important al proiectului va fi fără îndoială implicarea tinerilor în societate. Pe de altă parte, dezbaterile au implicat și cadrele didactice creând o mai bună comunicare cu elevii.
22-24 Aprilie, Universitatea Politehnica București
Academia Smart City – Curs Introducere în Smart City
Academia Smart City a realizat o nouă serie a cursurilor, bucurându-se de participarea experților pentru fiecare verticală a ecosistemului Smart City.
Lectorii acestei serii au fost: Eduard Dumitrașcu, Președinte ARSC, Prof. Univ. Dr. Florin Nemțanu, Expertiză Mobilitate și Transport, Prorector Universitatea Ecologică – Conf. Univ. Dr. Ciprian Caragea, Expertiză Big Data, Lector SNSPA – Dr. Cătălin Vrabie, Expert E-Gov, Dr. Serena Adler – Expert Internațional de Mediu, Liviu Stoica – ex Președinte Agenția pentru Agenda Digitală a României, Sandra Tănase – Expert Finanțare ARSC. (www.academiasmartcity.ro)
MAI
4-27 Mai, SUA
La invitația Ambasadei SUA la București și a Departamentului de Stat SUA, Eduard Dumitrașcu, Președintele Asociației Române pentru Smart City, a efectuat o vizită de 3 săptămâni în Statele Unite ale Americii
Scopul vizitei a fost stabilirea și dezvoltarea unor noi parteneriate între entitățile americane implicate în implementarea proiectelor Smart City și parteneri din România, transferul tehnologic și de know-how al partenerilor americani, dar mai ales înțelegerea abordării unor subiecte extrem de importante precum – mobilitatea, eficiența energetică, regenerarea urbană, bugetarea corectă a proiectelor SC, 5G, șamd.
Itinerariul a cuprins vizite la obiective importante din Washington, Chicago, Denver, Vegas, Miami și a reprezentat o sursă extraordinară de informații și modele de urmat.
7 mai 2019, Bacău
Caravana Smart City Bacău, Centrul de Afaceri și Expoziții “Mircea Cancicov”, Sala de Ședințe a Consiliului Local Bacău
Municipiul Bacău a găzduit programul național Caravana Smart City 2.0. Implementarea unde administratorul public al municipiului, Chindruș Romică Lucian, a prezentat principalele proiecte smart city în curs de implementare: “Primăria Municipiului Bacău a depus nouă cereri de finanțare la ADR Nord-Est, POR 2014-2020, în valoare de 48 de milioane euro. Printre principalele proiecte ale orașului sunt PMUD și Sistemul de Management al Traficului pentru prioritizarea coridoarelor de transport public și al deplasărilor cu bicicleta, monitorizat într-un Centru de Comandă și va integra monitorizarea și managementul tuturor sistemelor instalate, respectiv de management de trafic, monitorizare video, detecție calitate aer și stare carosabil, analiză inteligentă a traficului și prioritizare transport în comun. În cadrul Centrului de Comandă va fi implementat și un sistem automat de management intern, acesta având rolul de urmărire și monitorizare a întregului sistem.”
8 mai, Craiova
Workshop “Smart City – Concepte, realizări și perspective”, ASRO și Universitatea din Craiova
Misiunea workshopului a fost de a reuni specialişti, cercetători, cadre didactice din industrie, servicii, comerţ, IMM-uri și universităţi, să ofere o imagine de ansamblu a realizărilor din Craiova.
S-au avut în vedere direcțiile, metodele și perspectivele prin care Craiova să capete toate atribuitele unui oraș inteligent, într-un orizont de timp cât mai apropiat. În acest sens, ARSC a contribuit prin expunerea de exemple și modele de bune practici, împreună cu prezentarea de instrumente suport în promovarea industriei Smart City. Alexandra Dumitrașcu, Director Dezvoltare și Implementare a Proiectelor ARSC și Naomi Pârvu, reprezentând Academia Smart City, au susținut prezentări în cadrul atelierului de lucru organizat de ASRO și Universitatea din Craiova.
13 mai, Târgoviște
Caravana Smart City, Târgoviște, Primăria Municipiului Târgoviște, Schimb de bune practici între municipalități
Primăria Municipiului Târgoviște a găzduit Caravana Smart City, reunind peste 100 de lideri și decidenți, cu soluții și exemple concrete, cu participarea primarului Municipiului Târgoviște, Daniel-Cristian Stan, a deputaților de Dâmbovița, Ștefan Corneliu și Carmen Georgeta Holban, viceprimarul Municipiul Târgoviște, Monica Ilie, subprefectul Județului Dâmbovița, Mureşan Florina-Ramona, deasemenea Ivan Vasile Ivanoff, secretarul Județului Dâmbovița, a prorectorului Universității Valahia din Târgoviște-Ioan Corneliu Sălișteanu, și a președintelui Camerei de Comerț și Industrie Dâmbovița, Gelu Rusescu.
O premieră absolută a constat în schimbul de bune practici între Primăria Sectorului 4 al Municipiului București, membră ARSC, reprezentată de City Manager-ul, Ioan Gâf-Deac și Primăria Municipiului Târgoviște, reprezentată de primarul său, Cristian Stan. Au fost prezentate proiecte de impact, proiecte care schimbă comunitățile locale, indiferent de dimensiunea acestora.
Cu această ocazie, primarul municipiului a anunțat, în premieră, lansarea aplicației de raportare a diferitelor incidente. “Municipiul Târgoviște se situează pe locul 2 național în absorbția de fonduri europene, cu 748 euro/locuitor și are depuse spre finanțare, și în fază de precontractare 4 proiecte ce urmăresc conceptul SMART, în sprijinul cetățenilor și al administrației publice locale.”
16 mai, Cluj Napoca
Cristian Dragu, Vicepreședinte ARSC și Ciprian Caragea, expert INS și ARSC, speakeri în cadrul conferinței DevTalks, Cluj-Napoca
DevTalks este locul în care liderii, fondatorii, pasionații de tech se reunesc pentru a dezbate cele mai interesante aspecte ale industriei IT.
Ciprian Caragea, expert la Institutul Național de Statistică și expert Big Data ARSCM despre implementarea proiectelor de Smart City în instituțiile publice:
”Pașii sunt greoi, dar cred într-un parteneriat între domeniul academic și domeniul privat. Avem un program, în cadrul Asociației Române pentru Smart City, prin care aducem noutățile din domeniul tehnologiei autorităților locale cu scopul de a conștientiza cu privire la importanța și deschiderea datelor, la utilizarea tehnologiei de către populație. România are specialiști, însă ne lipsesc oameni curajoși, oameni cu viziune. Ne trebuie un management, care să îi pună la treabă, să fructifice proiectele necesare comunităților și să le implementeze efectiv.”
Referitor la deschiderea autorităților centrale și locale cu privire la acest concept, Cristian Dragu, vicepreședinte ARSC, a menționat:
”Este nevoie de o administrație care să sprijine aceste proiecte, dar vom avea un context istoric creat de UE, prin care nu vom mai avea posibilitatea de a atrage fonduri după 2020 dacă proiectele nu vor fi monitorizate, dacă nu vor fi făcute într-un anumit fel ca și proiectare, conform standardelor UE. România are peste 300 de proiecte smart city implementate. Există tot mai multă deschidere. În ultimii 3 ani, România a făcute progrese majore, dar un oraș inteligent nu înseamnă să avem smart lighting sau o conexiune în câteva piețe”.
21 mai, București
ARSC partener la Conferința CIRCULAR 4R Economy, Green Report, în parteneriat cu Ministerul Mediului
Marți, 21 mai, la Institutul Cervantes, Green Report, în parteneriat cu Ministerul Mediului, a organizat cea de-a cincea ediție a conferinței dedicată economiei circulare, CIRCULAR 4R ECONOMY. Dezbaterile au adus în prin plan modul în care modificările legislative efectuate la începutul anului au afectat activitatea producătorilor, colectorilor, reciclatorilor și ale organizațiilor de transfer de responsabilitate.
22 mai, București
Conferința anuală Focus București – “Infrastructura de transport: provocări și soluții inteligente”, Cristian Dragu, vicepreședinte ARSC speaker, CCIB
Tema ediției Infrastructura de transport: provocări și soluții inteligente a fost aleasă în contextul în care infrastructura de transport se află printre factorii principali ai competitivităţii economice naționale sau regionale, alături de regimul fiscal, de infrastructura tehnologică şi de cercetare sau de nivelul de pregătire al forţei de muncă. Prof. Univ. dr. Sorin Dimitriu, președintele CCIB, a declarat pentru revista Smart City Magazine: ”Camera de Comerț Bucureșteană a început acest proiect în 2015. Evenimentul de astăzi se va finaliza cu un document care va conține principalele subiecte și propuneri de soluționare a unor proiecte care vor fi transmise primăriilor celor 6 sectoare și Primăriei Capitalei, dar și Ministerului Transporturilor pentru a informa ceea ce s-a dezbătut în cadrul conferinței și ce probleme pot fi soluționate la un nivel mai înalt.” Cristian Dragu, vicepreședinte ARSC, a amintit o serie de soluții pornind de la noile tehnologii în construcții pentru pasaje subterane și parcări subterane, care reduc costurile cu 30% și timpul de execuție cu peste 50%.
Focus București s-a finalizat cu un document de poziție al Camerei în numele mediului de afaceri
23 Mai, București
Asociația Română pentru Smart City a fost partener al evenimentului BIMcon
În orașe inteligente și conectate la rețele cu niveluri tot mai mari de inteligență și legate de active construite prezente și viitoare BIM (Building Information Modeling) se regăsește la baza procesului tehnologic.
BIMcon, prima Conferință Națională care unește cele mai importante entități și personalități implicate în promovarea conceptelor BIM (Building Information Modelling) în domeniul construcțiilor a fost organizat de BIMTECH – Asociația pentru Cercetarea, Dezvoltarea și Implementarea Tehnologiilor în Construcții.
În cadrul conferinței au fost prezenți actori importanți din domeniu: reprezentanți ai universităților de profil, ai asociațiilor și patronatelor profesionale, profesioniști precum și reprezentanți ai instituțiilor publice.
Printre speakeri s-au numărat invitați profesioniști BIM din Țările de Jos și Finlanda, care au prezentat pentru prima dată în România proiectele pilot de succes și modalitățile implementării procesului BIM.
28 mai, București
Conferința Bursa, Strategia de Dezvoltare a României
Conceptul Smart City se traduce prin sustenabilitate şi dezvoltare şi înseamnă un oraş care să creeze oportunităţi egale pentru toţi cetăţenii, a fost mesajul transmis cu ocazia evenimentului de către Cristina Florescu, Director Operațional în cadrul Asociației Române pentru Smart City, speaker Conferința Bursa, Strategia de Dezvoltare a României, adăugând că, astăzi, tehnologia nu mai este un lux: “Smart şi tehnologizat înseamnă mai educat, mai sănătos, mai puţin costisitor, mai implicat în procesul de guvernare, mai multe beneficii pentru mediul de afaceri şi pentru cetăţean, beneficii care se traduc în îmbunătăţirea calităţii vieţii”.
În ţara noastră există peste 330 de proiecte de tip smart city implementate, în oraşe precum Timişoara, Cluj Napoca, Iaşi etc., care sunt şi importante centre universitare şi care au înţeles nevoia de inovare şi faptul că guvernarea nu mai este aceeaşi ca cea de acum zece ani”.
IUNIE 2019
3 iunie, Ploiești
Caravana Smart City Ploiești
Primăria Municipiului Ploiești a anunțat în Caravana Smart City dezvoltarea mai multor proiecte pilot în cadrul evenimentului ce a avut loc la Primăria Municipiului Ploiești, Sala de Ședințe a Consiliului Local.
Eduard Dumitrașcu, președintele ARSCM, a deschis evenimentul discutând despre problemele presante ale comunității ploieștene: “Focusul Ploiești Smart City din punctul nostru de vedere, trebuie să fie pe calitatea vieții. Asta se traduce prin rezolvarea a cât mai multor probleme de mediu. Prioritățile care ar putea pune Ploieștiul pe harta comunităților Smart City în perioada următoare, includ în primul rând cetățenii, mediul academic local, care are caracteristici unice – există aici o comunitate academică foarte relevantă și cu foarte multă expertiză în tot ce înseamnă partea de energie, petrol, gaze – și realizarea unui living lab – ar fi o premieră în partea de sud, sud-est a țării, aveți șansa de a crea un centru de dezvoltare Smart City în Ploiești. Există la nivel local toate premisele pentru a realiza acest obiectiv.”
Primarul Municipiului Ploiești, Adrian Florin Dobre, a prezentat proiectele de tip Smart City în curs de implementare și planurile de viitor ale municipiului, bazate pe contextul local: “În fiecare zi, din municipiul Ploiești, pleacă aproximativ 43.000 de cetățeni. Plecând de la această realitate, în anul 2017 am creat un concept care s-a numit Ploiești – Citadela Viitorului. În centrul acestui concept s-a aflat Universitatea de Petrol și Gaze, a cărei direcție, cea de energie, este una foarte importantă, însă accentul este momentan pus pe energia tradițională. Noi trebuie, într-un timp rezonabil, ca în cadrul acestei universități să facem trecerea către catedre dedicate energiilor regenerabile.”
În cadrul evenimentului, primarul Adrian Florin Dobre a semnat și adeziunea la Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate. Înscrierea în ARSCM semnifică deschiderea administrației locale către soluții inovatoare și un pas înainte spre dezvoltarea sustenabilă a orașului.
5-23 Iunie, București
RoSMART – În Țara lui Andrei
Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City a fost membru al juriului în competiția RO SMART în Țara lui Andrei. Aflată deja la a 2-a ediție, RO SMART în Țara lui Andrei a căutat acele proiecte inovatoare care prin tehnologie și digitalizare rezolvă probleme din comunități, îmbunătățesc calitatea vieții cetățenilor, eficientizează consumul de resurse și accesul la serviciile publice, sau reduc cheltuielile publice.
RO SMART în Țara lui Andrei a finanțat în ediția 2019 cu 500.000 euro douăsprezece proiecte, care au demonstrat că prin tehnologie pot aduce viitorul în prezent.
6-7 Iunie, București
Expo-Conferința DevTalks
Reprezentanți a peste 50 de companii de top din România au fost parte din expo-conferința care a reunit peste 120 de speakeri locali și internaționali de la companii precum London Stock Exchange Group, Red Hat, Microsoft, Smashing Magazine, Mozilla sau SAP. Asociația pentru Smart City s-a numărat printre partenerii evenimentului, iar Eduard Dumitrașcu, președintele asociației, a susținut o prezentare privind viitorul orașelor și modul cum acestea vor fi modelate prin intermediul soluțiilor de tip Smart City și a tehnologiei.
Agenda evenimentului a adus peste 100 de speakeri, lideri și profesioniști locali și internaționali din Statele Unite ale Americii, China, India, Marea Britanie, Olanda, Estonia și nu numai. Printre aceștia au fost și Ann Neidenbach – Global Head, LSEG Technology and Chief Information Officer, Marcus Biel – Director of Customer Experience la Red Hat, Tom Raftery – Global Vice President, Futurist & Innovation Evangelist la SAP, Vitaly Friedman – Co-founder Smashing Magazine, Eleanor Watson – Artificial Intelligence (AI) & Robotics la Singularity University, Steve Poole – Developer Advocate la IBM și multi alții.
Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației pentru Smart City, a susținut o prezentare privind modul în care orașele se reinventează prin utilizarea tehnologiei și modul în care România se poate dezvolta conectându-se la această industrie emergentă, de Smart City: “Numărăm 330 de proiecte Smart City implementate la nivel național – multe în comparație cu anii precedenți și foarte puține dacă facem o comparație globală – care îmbunătățesc comunitățile locale, proiecte care rezolvă o serie de probleme și deschid ușa dezvoltării sustenabile.”
În cele două zile, participanții s-au putut bucura de concursuri, activări speciale ale companiilor, zone noi de interacțiune și divertisment cu ultimele gadget-uri și inovații din domeniul tehnologiei.
10 iunie, Iași
Caravana Smart City, Primăria Municipiului Iași
Iași District Smart City – proiect de 1,4 miliarde de euro anunțat în cadrul Caravanei Smart City
Primăria Municipiului Iași, în Sala Vasile Pogor a găzduit singurul program dedicat decidenților, ce prezintă soluții smart city. În deschiderea evenimentului, Eduard Dumitrașcu, președintele ARSCM, a discutat despre responsabilitatea pe care Municipiul Iași o are față de întreaga regiune și despre modul în care acest lucru poate fi transformat în oportunitate de dezvoltare: „Trebuie să înțelegem puterea noilor comunități, să întelegem puterea pe care Iașiul o va avea și o va exercita în anii următori. Municipiul Iași trebuie integrat în Iașiul regional. Este o responsabilitate pe care și-o asumă invariabil ca și pol de dezvoltare, pentru că Iași Smart City consumă resursele regiunii și, în același timp, oferă facilități în regiune. Mi-aș dori ca administrația să-i învețe pe colegii din administrațiile limitrofe, să creeze o conexiune cu celelalte județe și municipii din țară și un transfer în primul rand de prietenie și dupa aceea de soluții și rezultate.”
Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași a discutat despre pașii pe care administrația pe care o conduce i-a realizat în domeniul Smart City și planurile de viitor ale orașului: „O mare parte din proiectele din municipiu finanțate din fonduri europene sunt pe sectorul de mobilitate. Am înființat și un Consiliu de Transformare Digitală a municipiului, tocmai pentru a se ocupa de acest nou sector. Lucrurile se mișcă, încercăm să aducem la aceeași masă toate aceste tehnologii, împreună cu mediul academic și mediul de business. Nu va fi ușor, însă va fi o victorie cu atât mai mare când vom reuși să ne conectăm cu fiecare cetățean în parte. Avem un proiect mare, la care ținem foarte mult, un proiect derulat împreună cu Banca Europeană de Investiții – Iași District Smart City. Cu o suprafață totală de 143 de hectare de teren, proiectul se referă la un viitor oraș smart, construit de la zero, cu servicii smart, începând cu cele de sănătate, pentru că acolo va fi construit Spitalul Regional de Urgență Iași și continuând cu toate celelalte sectoare de activitate. Se va pune mare accent pe domeniile creative, inovatoare, acolo vrem să dezvoltăm un centru regional de inovare în inteligență artificială și robotică. O primă estimare încadrează costurile acestui proiect în jurul sumei de 1,3-1,4 miliarde de euro. Nici nu îndrăznesc să cred că va fi o investiție publică 100%, avem nevoie de sprijin financiar din partea mediului privat și sperăm că spre sfârșitul lunii octombrie să putem prezenta public care sunt parteneriatele pe care le realizăm pentru acest proiect și actorii implicați.”
12 iunie, București
„Science meets Regions” – Măgurele Smart City, Președintele ARSC, Eduard Dumitrașcu, speaker în cadrul evenimentului organizat de Consiliul Județean Ilfov
Evenimentul „Science meets Regions/Science builds the future” organizat de Consiliul Județean Ilfov în parteneriat cu Joint Research Centre (Centrul de Cercetare al Comisiei Europene) reprezintă un prim pas în stabilirea colaborării dintre autoritățile publice și mediul științific, care poate pune bazele implementării unor politici publice durabile și sustenabile.
Transformarea orașului Măgurele în Smart City este un proiect pilot al Consiliului Județean Ilfov, iar în cadrul evenimentului au fost identificate soluţii pentru ca această localitate să devină un “oraș inteligent”.
“De-a lungul timpului pentru a ne îndeplini misiunea și obiectivele, am dezvoltat o multitudine de unelte cu care lucrăm. Am dezvoltat o serie întreagă de alte instrumente, Smart City Magazine, Academia Smart City. Faptul că 6000 de oameni dintre cei mai pregătiți din lume vor schimba nu doar Măgurele, nu doar Ilfovul, ci vor schimba fundamental cercetarea din România și relația instituție publică-zona academică-mediul privat” – Eduard Dumitrașcu, președinte al Asociației pentru Smart City.
Prezenţi la eveniment au fost Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, care a transmis un mesaj ferm de susținere a inovării și dezvoltării județului, directorul general al Institutului de Cercetare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ (IFIN-HH), președintele Asociației Române pentru Smart City, Eduard Dumitrașcu, academician Nicolae Victor Zamfir, directorul Institutului pentru Politici Publice, Adrian Moraru, academician Ioanel Sinescu, rector al Universității de Medicină și Farmacie, Giancarlo Caratti, Șef de Unitate, Proprietate Intelectuală și Transfer Tehnologic al Centrului Comun de Cercetare, Paris Kokorotsikos, Director Executiv Euroconsultants SA, Hardy R. Schmitz, Președinte al Consiliului Consultativ, Asociația Internațională a Parcurilor Științifice și a Zonelor de Inovare dar şi alți reprezentanţi ai parcurilor ştiinţifice din Europa şi ai asociaţiilor internaţionale de profil.
13 iunie, București
TRENCHLESS AWARDS, Cristian Dragu, vicepreședinte ARSC speaker în cadrul evenimentului, Asociația Română pentru Smart City partener
Singurul eveniment din România care promovează tehnologiile no-dig de foraj orizontal dirijat și-a deschis porțile celei de-a patra ediții în data de 13 Iunie 2019 și a reunit companii naționale și internaționale din domeniu. A adus împreună producători și distribuitorii de utilaje și tehnologii dedicate sectorului no-dig, pentru foraj orizontal dirijat (hdd), pipejacking, pipe bursting, microtunnelling, reabilitare a conductelor (CIPP), precum și alte tehnologii trenchless ce reprezintă soluții ideale pentru instalarea utilităților subterane din zonele urbane cu trafic intens. De la eveniment nu au lipsit nici reprezentanții Ambasadei Austriei la București, aceștia manifestându-și dorința de strânsă colaborare cu companiile prezente la conferință.
Evenimentul a fost împărțit în 4 paneluri, între care două paneluri cu prezentări tehnice din zona tehnologiilor pipeline și a sistemelor de reabilitare a retelelor de apă și canalizare. Prezentările au inclus expuneri de proiecte locale și internaționale pentru direct pipe, microtunneling și reabilitare de conducte de gaze. Ziua s-a încheiat cu sesiunea de decernare a premiilor pentru proiecte din domeniul tehnologiilor trenchless – TRENCHLESS AWARDS.
14 iunie, Várpalota, Ungaria
”Orașe inteligente: orașe democratice și incluzive”
Congresul Autorităților Locale și Regionale a organizat o conferință cu tema ”Orașe inteligente: orașe democratice și incluzive”, care a avut loc la Várpalota, Ungaria. La această conferință, a fost invitat să prezinte exemple de bune practici și propuneri președintele ARSC, Eduard Dumitrașcu. Această sesiune a analizat modul în care orașele europene se adaptează sau proiectează tehnologii inovatoare pentru a deveni orașe inteligente și incluzive.
Conferința, găzduită de Consiliul Municipal Várpalota, a fost deschisă de Robert Gruman (România, PPE/CCE), președintele Comitetului de Guvernare, și de Martin Fodor (Regatul Unit, ILDG), membru al Congresului și Raportor pentru Comitetul de Guvernare privind orașele inteligente.
Conferința s-a axat pe modul în care orașele pot utiliza tehnologia pentru a deveni mai incluzive, pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor și pentru a deveni adevărate centre de inovare. Participanții au examinat problemele de guvernare legate de aceste tehnologii, în special legate de gestionarea serviciilor din orașe, participarea la procesele democratice, precum și modul în care toate acestea pot influența democrația locală.
Conferința a vizat diversele modalități prin care cetățenii își pot ușura și îmbunătăți viața prin soluțiile inovatoare puse la dispoziție de autorități și despre transformarea și regenerarea orașelor prin avans tehnologic. Orașele ar trebui să fie centre de inovare, ecosisteme inteligente, în care dezvoltarea tehnologică aduce cu sine o calitate sporită a vieții, acces mai facil la resurse și o conectare integrată cu întreaga comunitate.
20 Iunie, București
Președinția României la Consiliul Uniunii Europene (PRES RO), Muzica mișcă Europa – Oportunități și provocări ale sectorului muzicii în epoca digitală
Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, prin intermediul Ministerului Culturii și Identității Naționale – Unitatea de Management a Proiectului, a invitat reprezentanții ARSC la Muzica mișcă Europa – Oportunități și provocări ale sectorului muzicii în epoca digitală, care a avut loc la București în zilele de 20 și 21 iunie 2019. Evenimentul a constat într-un atelier de lucru privind drepturile de autor în sectorul muzical (în data de 20 iunie) și o conferință privind componenta de politici culturale a inițiativei Muzica mișcă Europa în data de 21 iunie.
24 iunie, București
Dezbaterea Bursa ”Electromobilitate – problematică și soluții”, Florin Nemțanu expert mobilitate ARSC speaker
Dezbaterea Bursa a adus împreună experți și producători din domeniul mobilității pentru a împărtăși cunoștințele, realitățile tehnice și financiare ca împreună să găsească cele mai bune soluții de mobilitate urbană pentru comunități. Florin Nemțanu, expert mobilitate ARSC și conferențiar la Facultatea de Transporturi în cadrul Universității Politehnice din București, a declarat, în cadrul Dezbaterii Bursa ”Electromobilitatea – problematică și soluții”, că este nevoie de o analiză completă care să cuprindă atât costurile, cât și beneficiile socio-economice aduse de electromobilitate pentru a dezvolta, în acest sens, un sistem de mobilitate funcțional.“Discutăm despre electromobilitate şi despre energia electrică folosită în mobilitate, dar nu trebuie să uităm sursa primară a energiei. OK, nu mai poluăm oraşul, dar, undeva, în această ţară, sau în această lume, poluăm ca să producem energie electrică. (…) Să luăm ca exemplu Olanda: faptul că olandezii merg cu bicicleta echivalează cu o reducere de câteva zeci de miliarde de euro la nivelul costurilor cu bugetul de sănătate de acolo. Trebuie, aşadar, să avem în vedere o analiză completă a costurilor şi a beneficiilor socio-economice pe care le aduce electromobilitatea întrucât este evident că, dacă ne referim strict la bani, vedem doar o cheltuială pe care trebuie să o facem acum şi pe care s-ar putea să o recuperăm într-o anumită perioadă de timp”.
27 iunie, București
Gala Bursa Construcțiilor, ARSC premiată cu Premiul de Excelență pentru Promovarea Industriei Smart City
În cei 22 de ani de apariție neîntreruptă, revista BURSA Construcţiilor şi-a câştigat reputaţia prin publicarea informaţiilor utile atât investitorilor în construcţii, antreprenorilor, arhitecţilor, producătorilor şi distribuitorilor de materiale de construcţii, cât şi beneficiarilor implicaţi în proiecte de investiţii în construcţii rezidenţiale, comerciale, industriale, infrastructură.
În cadrul Galei, Revista BURSA Construcţiilor a acordat diplome de excelenţă mai multor companii şi asociaţii de profil.
Timid, dar sigur, proiectele de tip smart city îşi fac loc şi în oraşele din ţara noastră. Un efort deosebit, pe care l-am şi premiat pentru promovarea şi implementarea acestora, îl face Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate, care s-a făcut cunoscută, în ultima perioadă, mai ales prin Caravana Smart City, ajunsă în mai multe municipii din ţară.
4 iulie, București
Recepția aniversară tradițională de Ziua Independenței, organizată de Ambasada Statelor Unite Ale Americii la București
Președintele Asociaţiei Române pentru Smart City a participat la Recepția aniversară tradițională de 4 iulie, organizată de Ambasada Statelor Unite Ale Americii la București.
Recepţia a fost dedicată împlinirii a 50 de ani de la misiunea de aselenizare Apollo, prima dată când un om a păşit pe lună. De altfel, invitaţii speciali ai evenimentului au fost cosmonautul Dumitru Prunariu şi Anna Fisher – una dintre primele femei astronaut NASA.
Ambasadorul Hans Klemm a declarat că SUA felicită România pentru preşedinţia de succes a Consiliului Uniunii Europene. Diplomatul american a mai apreciat angajamentul românilor faţă de democraţie, statul de drept şi lupta împotriva corupţiei, în contextul celui mai recent scrutin din ţara noastră: „Angajamentul românilor faţă de democraţie, statul de drept şi lupta împotriva corupţiei, demonstrat atât de clar la alegerile din luna mai, ne inspiră.”
Ambasadorul Hans Klemm a arătat că recepţia cinsteşte „curajul Părinţilor fondatori ai Americii”, sărbătoreşte îndrăzneala programului spaţial Apollo şi comemorează „eroismul patrioţilor români care au murit pentru libertate pe străzile Timişoarei, ale Bucureştiului şi în oraşe din toată România, reamintindu-ne că dorinţa de libertate bate cu putere în inimile tuturor femeilor şi bărbaţilor”.
Recepţia de Ziua Independenţei a început cu survolul a două escadrile de avioane F16 din SUA şi România.
Septembrie
3 septembrie, București
”Prima expoziție industrială Coreea-România”
Președintele Asociației Române pentru Smart City, Eduard Dumitrașcu, a participat la prima Expoziție Industrială Coreea-România alături de Ambasadorul Republicii Coreea la București, Excelența Sa, Kim Yong Ho, Sorin Dimitriu Președinte Camera de Comerț și Industrie București și Ioan GÂF-DEAC Administratorul Public al Sectorului 4 București.
La nivel global, atunci când se vorbește despre Smart City și comunități creativ inteligente, Coreea ocupă un loc fruntaș, fie că ne referim la Seul, Song Do, Busan sau alte orașe Smart.
Expoziția a reprezentat primul eveniment privat care marchează aniversarea a 30 de ani de relații diplomatice între România și Coreea. La eveniment au fost invitați E.S. domnul KIM Yong-Ho, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Coreea în România și domnul Hur, director general al reprezentanței din România a Agenției Sud-Coreene de promovare a schimburilor comerciale KOTRA.
Evenimentul a fost organizat de Korea-Romania Exchange Association, Uniunea Oamenilor de Afaceri Coreeni în România, Administrația Provinciei Gyeongsanbuk-Do și EU&OSUNG S.R.L., având coorganizatori Primăria sectorului 4 București, unul dintre cei mai activi membri ARSC și CCIB, cu care ARSC are încheiat protocol de colaborare din anul 2018.
În septembrie 2008, preşedinţii celor două ţări au semnat, la Seoul, Declaraţia privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Coreea, iar în iulie 2010, miniştrii afacerilor externe au semnat Planul Comun de Acţiune pentru implementarea Parteneriatului Strategic.
5 septembrie, București
IBF România, ediția a 2-a, Palatul Parlamentului
În cadrul celei de-a a doua ediții a International Business Forum – IBF 2019 una dintre teme a fost tehnologia de tip Smart city și modul în care aceasta schimbă instituțiile și comunitățile locale. Unul dintre moderatorii discuțiilor, Cristina Florescu, director operational în cadrul Asociației Române pentru Smart City a explicat care sunt oportunitățile pe care investițiile în tehnologia de tip Smart City le creează și a prezentat care sunt în acest moment în România cele mai importante proiecte care vizează dezvoltarea tehnologiei de tip Smart City.
11 septembrie, Craiova
Caravana Smart City, Primăria Municipiului Craiova
Etapa Caravanei Smart City Craiova a reunit administrația centrală și locală, mediul academic, economic, precum și reprezentanții societății civile, bucurându-se de participarea Mihail Genoiu, primarul Municipiului Craiova, a domnului Ioan Gâf-Deac, city manager în cadrul Primăriei Sectorului 4 din București și reprezentanților unora dintre cele mai mari companii din industrie, Orange România, Ramboll, care au prezentat soluții concrete de pentru transformarea orașelor.
Mihail Genoiu, primarul municipiului Craiova, a abordat componenta safe city și a prezentat planurile de dezvoltare a infrastructurii de monitorizare și supraveghere video: “Avem două dispecerate de monitorizare video a principalelor bulevarde din municipiu. Ne dorim ca supravegherea să se extindă asupra întregului oraș si camerele să fie monitorizate în cadrul unui singur dispecerat. Cel mai important lucru este însă ca cetățenii să fie cei care să solicite această dezvoltare. Până nu o să avem o interconectare între orașe, între comunități, între administrații, nu vom realiza decât lucruri punctuale.”
13 septembrie, Constanța
Caravana Smart City, Primăria Municipiului Constanța
În cadrul evenimentului, ARSC a inaugurat la Constanța, prima filială a asociației, a cărei președintă este Magda Bei, antreprenor local de succes.
Decebal Făgădău, primarul Municipiului Constanța, a prezentat parcursul orașului în domeniul Smart City și planurile de viitor: “Astăzi, suntem în etapa de realizare a strategiei de Smart City a Constanței. Astfel, încercăm să construim ceva ce va folosi tuturor, nu ceva ce se naște din dorința sau viziunea unei singure persoane. Strategia de Smart City va veni și va reuni toate strategiile noastre, planul de dezvoltare urbană, planul de mobilitate, strategia privind eficiența energetică, privind reducerea emisiilor de CO2.”
Ioan Gâf-Deac, city managerul Primăriei Sector 4 București, a prezentat principalele proiecte de tip Smart City ale sectorului pe care îl administrează, ca exemple de bune practici. Printre acestea putem menționa numeroase soluții de regenerare urbană și mobilitate, cât și digitalizarea în totalitate a serviciilor oferite de Primăria Sectorului 4.
Partenerii evenimentului: Asseco România, First Bank, Orange România, Dell EMC, Microsoft, Dewatering & Silent Piling, Ramboll South East Europe, BMF Grup.
30 Septembrie, Budapesta
Conferința Civitas Sapiens’19
Sarolta Besenyei, Expert în cadrul Comisiei Europene și Vicepreședinte al Asociației Române pentru Smart City a reprezentat asociația
Conferința Civitas Sapiens’19 din Budapesta, a fost organizată pentru prima dată în 2019 cu scopul de a deveni tradiție în peisajul proiectelor Smart City din Budapesta. Găzduit de campusul Universității Naționale a Serviciului Public pe data de 19 septembrie 2019, Civitas Sapiens a fost o conferință profesională despre conceptul orașului inteligent la nivel european.
Sarolta Besenyei a reprezentat România si a promovat proiectele de SC autohtone în sesiunea Expertiză Internațională moderat de András Fazakas, director al Deutsche Telekom și al Centrului European pentru Soluții Inteligente, alături de Aldo Vargas – URBACT Polonia, Samu Szemerey, Senior Municipal Expert, Lechner Knowledge Center Budapesta și Gábor Kelemen, director de divizie în cadrul Programului de Bunăstare Digitală al Guvernului Ungariei.
OCTOMBRIE 2019
1 Octombrie, Kiev, Ucraina
Kiev Smart City Forum
Președintele Asociației Române pentru Smart City, Eduard Dumitrașcu a participat la la Kiev Smart City Forum 2019, eveniment ce a reunit peste 4.000 de participanți, peste 60 dintre cei mai buni speakeri internaționali, încurajând formarea de noi parteneriate în domeniul Smart City. La forum a participat primarul orașului Kiev, Vitali Klitschko, care a deschis evenimentul și a rămas pe toata durata sa, fiind prezent la prezentările speakerilor.
Eduard Dumitrașcu a fost speaker la secțiunea “Smart City. State in a smartphone”, dedicată dezbaterilor legate de tendințele digitalizării globale și eforturilor depuse în integrarea sistemelor de plată. Printre alte subiecte abordate s-au aflat: ecosisteme inovative, tehnologii de monitorizare a eficienței energetice și gestionarea și eliminarea deșeurilor.
În prezentarea sa, președintele ARSC a abordat conceptul Smart City, tendințele orașelor moderne, digitalizare și viitorul orașelor. Eduard Dumitrașcu a prezentat situația României în materie de proiecte smart city demarate și oportunități actuale pe care țara noastră le are. În discursul său a adus în prim plan importanța inovării în implementarea proiectelor smart, relațiile dintre cei patru piloni ai conceptului Smart City, dar și polemica “intimitate versus siguranță” în implementarea proiectelor de Safe City.
3 octombrie, București
ARSC partener în cadrul Conferinței Dell Smart Forum, Willbrook Platinum Business & Convention Center
Eveniment unic, cu speakeri senzationali, ce a stat sub semnul “Digital City”.
Patricia Florissi, Global CTO Dell și Vice President Digital City, împreună cu Nigel Steyn, IoT Expert Consultant, cei mai buni speakeri vorbind despre Digital City si IoT, si ce au susținut împreună track-ul de Digital City, pe lângă cele de tehnologii traditionale.
7 octombrie, București
ARSC partener la Conferința “Energie cu responsabilitate”, InvesTenergy
Conferința anuală a publicației InvesTenergy a avut loc luni, 07 octombrie, iar Asociația Română pentru Smart City a fost partener la evenimentul a cărui tematică a fost „Energie cu responsabilitate”.
Conferința desfășurată la Hotel Intercontinental a provocat actorii pieței energiei și, în egală măsură, decidenții politici la un test al responsabilității. Evenimentul a reușit să dezvolte un dialog necesar și constructiv care să se constituie într-o evaluare realistă a situației actuale din sectorul energetic, pentru problemele existente și care să conducă la decizii asumate pentru investiții strategice în energie.
9-11 octombrie, București
Asociația Română pentru Smart City a fost expozant timp de 3 zile în cadrul Expo-Conferinței Digital Signage Show 2019.
Cristina Florescu, director operațional ARSC, a fost speaker la eveniment în cadrul panel-ului “Smart Cities engaging smart communities with digital signage solutions”.
Liderii industriei digital signage s-au întâlnit pe 11 octombrie 2019 la București, în cadrul Conferinței Digital Signage (pavilionul B1 Romexpo) pentru a oferi participanților cele mai noi soluții de semnalizare digitală. Dio Boaca (Phoenix Media), Alex Baker (Retail Tech X) și Cristina Florescu (ARSC) le-au vorbit participanților despre cum poți pune în valoare brandul tău cu ajutorul afișajului digital și cum poți creea customer engagement.
Asociația Română pentru Smart City este unul dintre cei mai activi susținători ai inovației. Militează pentru crearea unei legături puternice și benefice între mediul privat și cel public, făcând parte din proiecte ample cu impact național și rezonanță internațională.
17-19 octombrie, Quintana Roo, Mexic, Președintele ARSC, Eduard Dumitrașcu, este speaker la Encuentro Internacional De Autoridades Locales, Mexic, una dintre cele mai importante reuniuni ale administrației din Mexic, cu peste 400 de primari, inclusiv reprezentanți ai administrației prezidențiale
18 octombrie, București, Worhshop-ul Steel Sheet Piling Day Romania
Cristina Florescu, director operațional ARSC, a fost speaker la Worhshop-ul Steel Sheet Piling Day Romania, eveniment organizat de ArcelorMittal pe tema “Infrastructure – the foundation of a smart city project”. Evenimentul a fost organizat la Universitatea Tehnică de Construcţii din București.
19-20 octombrie, București
The International NASA Space Apps Challenge 2019 Hackathon
În perioada 19-20 octombrie 2019, a avut loc pentru a patra oară în România Hackathonul internațional NASA Space Apps Challenge. Asociația Română pentru Smart City a fost partener al evenimentului. Hackathonul de 48 de ore se va desfășura simultan în București, Cluj Napoca și Craiova, alături de peste 200 orașe din întreaga lume. Principalul scop al acestuia este de a corela datele NASA, într-o manieră colaborativă, cu persoane implicate din toată lumea care pot găsi soluții la aceste provocări.
30 octombrie, București
Gala Bursa, Palatul Parlamentului, ARSC primește Premiul de Excelență Pentru Crearea Industriei Smart City în România
Asociația Română pentru Smart City a primit distincția Premiul de Excelență Pentru Crearea Industriei Smart City în România, în cadrul Galei Bursa, ce a marcat 29 de ani de apariţie neîntreruptă a cotidianului BURSA.
Timp de aproape cinci ore, Salonul de Recepţii de la Parlament a reunit peste 500 de invitaţi – premierul Ludovic Orban, miniştri, ambasadori, bancheri, investitori din ţară şi străinătate, precum şi personalităţi din piaţa de capital şi alte sectoare ale economiei – care s-au bucurat de o serie de momente senzaţionale pregătite de Ziarul BURSA.
NOIEMBRIE 2019
6-7 noiembrie, București
ARSC Partener la ROBUILD 2019 CONFERENCES & EXHIBITION – ediția a 9-a
ROBUILD 2019 Conferences & Exhibition, aflat la ediția a 9-a, este singurul eveniment anual dedicat pieței utilajelor și tehnologiilor în construcții din România. În fiecare an, Robuild focusează pe zone țintă ale pieței, anul 2019 fiind anul industriilor comerciale de construcții din beton şi industriei asfaltului. Evenimentul prezintă două zile de conferinţe şi expoziţie interioară şi în aer liber. Pe parcursul celor două zile au fost prezenţi furnizori de top din domeniu care au prezentat produse şi tehnologii.
ROBUILD 2019 a găzduit și prima expoziție auto pentru sectorul de construcții BUiLD ‘N DRiVE, punctul de întâlnire și interacțiune al profesioniștilor din industria auto cu publicul specializat din sectorul de construcții.
11-13 noiembrie,
Curs Introducere în Smart City
Ultima serie de cursuri Introducere în Smart City din 2019 a avut loc în perioada 11-13 noiembrie 2019. Academia Smart City este prima platformă națională de formare profesională coordonată de Asociația Română pentru Smart City.
12-14 noiembrie, București
Asociația Română pentru Smart City partener DevCon
Evenimentul premium este dedicat profesioniștilor IT și abordează ultimele noutăți pe teme precum inteligența artificială, securitate, testare sau Java.
Aflat la prima ediție, evenimentul a avut loc în perioada 12-13-14 noiembrie, la Athénée Palace Hilton din București. Google, RedHat, King și Oracle, printre companiile prezente în agenda primei ediții AICon, SecurityCon, JavaCon și QA&TestingCon.
14 Noiembrie , București
Asociația Română pentru Smart City a fost partener în cadrul evenimentului organizat de către Dell Technologies la Radisson Blu București
Dell Technologies împreună cu partenerii săi tehnologici, lansează prima soluție de Video Surveillance Ready-made. Soluția Dell Safe City răspunde nevoilor de video surveillance & analytics pentru clienții din toate industriile și domeniile de activitate, însă născându-se în divizia Digital City a primit numele de “Safe City”.
Soluția Dell Safe City înglobează și integrează top vendori de tehnologie din zona de infrastructură, VMS, Analytics, camere, într-o soluție “la cheie” ușor de gestionat și implementat, cu dimensionarea tehnica și performanta garantată de funcționare de către Dell împreună cu partenerii săi de tehnologie!
Evenimentul a fost prezidat de Harjeet Rehki din Singapore, WorldWide Director Digital City division in DellTech, implicat în top proiecte de video surveillance la nivel mondial, care a împărtășit experiențele sale cu clienți de top din industrii diferite.
19-21 noiembrie, Barcelona
Smart City Expo World Congress Barcelona
Președintele Asociației Române pentru Smart City, Eduard Dumitrașcu a fost invitat de Ambasada SUA la Barcelona.
Eduard Dumitrașcu a declarat pentru Revista Smart City Magazine: “Regret că România nu a fost prezentă nici în 2019, la cel mai reprezentativ eveniment al Industriei Smart City. Congresul de la Barcelona, Smart City Expo World Congress, este o sursă de inspirație pentru liderii lumii.”
Asociația Română Pentru Smart City a fost prezentă la Barcelona, la Smart City Expo World Congress 2019, în cadrul delegației Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, în perioada 19-21 Noiembrie. Cu această ocazie, reprezentanții ARSC au participat atât la expoziție cât și la World Smart City Awards și au detalii despre proiectele câștigătoare
România nu a avut stand de țară, însă reprezentanți ai municipalităților din țara noastră au fost prezenți la Barcelona, printre care și membrii ARSC, Municipiul Sibiu, Municipiul Iași, Primăria Sectorului 4. Deasemenea, au vizitat expoziția reprezentanți ai Primăriilor Alba Iulia, Piatra Neamț, Rovinari, Tulcea și nu numai.
23-24 noiembrie, București
Asociația Română pentru Smart City, partener al evenimentului DevHacks
Pe 23 și 24 noiembrie 2019, DevHacks a invitat la Commons Unirii programatori, designeri, product manageri, specialiști în marketing. La cea de-a cincea ediție au fost așteptați peste 200 de programatori să răspundă la 10 provocări distincte pe teme precum: Women in Tech, Fintech, Security, Digital Transformation, Future in Banking, Smart City & Smart Car, Robotics, Gaming, Social Impact (Education & Health & Environment) și Civic TeenHacks.
27 noiembrie, București
Eduard Dumitrașcu, președintele ARSC a fost moderator la Rising Cities. Smart Future, Business Review
Asociația Română pentru Smart City a fost partener strategic al Business Review în cadrul conferinței Rising Cities. Smart Future. Președintele ARSC, Eduard Dumitrașcu a moderat panelul de deschidere al evenimentului alături de speakeri și experți relevanți ai Industriei Smart City. Prin Rising Cities. Smart Future, Business Review își propune să pună în valoare și să sprijine evoluția spațiului urban, prin toți factorii care contribuie la asta, precum transport, digitalizare, crearea de comunități, arhitectură, sustenabilitate, leadership inspirațional și cultură.
Agenda evenimentului a inclus:
·Realitățile dezvoltării smart din România | Cum abordează municipalitățile și comunitățile locale dezvoltarea urbană
·Consolidarea legăturii smart dintre orașe și tehnologie
·Construirea comunităților smart | Rolul esențial al dezvoltatorilor imobiliari
28 noiembrie București
MFE, Perioada de programare 2021 – 2027 Viziune și Demersuri
Ministerul Fondurilor Europene a organizat cel mai amplu eveniment de consultare asupra viitoarei perioade de programare, un prim eveniment de amploare vizând consultarea asupra viitoarei perioade de programare – 2021-2027. La evenimentul „Perioada de programare 2021 – 2027 viziune şi demersuri” au participat ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, societăţii civile, autorităţilor publice centrale şi locale, beneficiari de fonduri europene
DECEMBRIE 2019
11 decembrie, București
Smart City Industry Awards, 2019
Asociația Română pentru Smart City a organizat cea de-a 4-a ediție a Galei Smart City Industry Awards, cel mai important eveniment al Industriei Smart City din România, devenit deja tradiție. Gala a avut loc la Palatul Parlamentului, unde au participat peste 400 dintre cei mai importanți decidenți ai industriei. În competiție au fost înscrise 101 proiecte, triplu față de numărul proiectelor din 2018.
Competiția Smart City Industry Awards a avut două componente.
Premiile pentru categoriile Smart City au fost acordate pe baza punctării proiectelor înscrise în competiție de către juriu, iar premiile speciale au fost acordate în baza monitorizării activității pe parcursul anului 2019 de către experții ARSC. Juriul a fost format din persoane cu înaltă pregătire în domeniile relevante pentru cele 9 categorii, practicieni și experți în domeniile jurizate. Anul acesta, președintele juriului a fost marele câștigător al anului 2018, Primarul Municipiului Cluj Napoca, domnul Emil Boc. Au fost depuse spre jurizare proiecte din comunități de toate dimensiunile, de la localități și comune și până la marile municipii.
11 decembrie, București
Carta România 2030
În cadrul Galei Smart City Industry Awards 2019 a fost lansat cel mai important program de dezvoltare al comunităților smart din România – Carta România 2030, un demers important prin care liderii prezenți la eveniment și-au asumat valorile comune propuse pentru dezvoltarea comunităților din România în următorii 10 ani: “Este poate cea mai importantă inițiativă a noastră ca asociație la nivelul administrațiilor locale. Asta înseamnă să fim sinceri, să ne asumăm această Cartă, să ne asumăm această declarație. România va fi digitală în 2030” a declarat Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City.