Consecventă misiunii și rolului asumat, Asociația Română Pentru Smart City a continuat, chiar în pandemie, prin toate mijloacele și instrumentele sale, demersurile de promovare a conceptelor orașelor inteligente, de educare sau de conștientizare a factorilor decidenți asupra beneficiilor soluțiilor care pun cetățenii în centrul atenției autorităților și chiar a tehnologiilor folosite în sprijinul cetățenilor. Deasemenea, a continuat să prezinte și să susțină public modelele de urmat și exemplele de bune practici.
În luna decembrie 2019 ARSC a lansat Carta România 2030, un demers menit să aducă un impuls în administrația locală și să încurajeze digitalizarea și adoptarea noilor tehnologii. Deși orizontul de așteptare era 2030, pandemia a accelerat nevoia digitalizării și ne-a arătat o poză reală a societății românești. În timp ce contextul epidemiologic al anului 2020 nu a fost unul favorabil continuării derulării proiectelor de mari dimensiuni în mediul offline, ARSC a continuat demersurile sale în sfera Smart City, a organizat proiecte în mediul online și continuă să o facă, a continuat publicarea Revistei Smart City Magazine, a întărit parteneriate existente și a pus bazele unora noi.
REPERE 2020 – Gala Smart City Industry Awards – Livestream 20 Decembrie 2020
În 20 decembrie 2020, Asociația Română pentru Smart City a organizat cea de-a 5-a ediție a Smart City Industry Awards, cel mai important eveniment al anului în Industria Smart City. Vizionează evenimentul complet aici!
Evenimentul este o recunoaștere a eforturilor și demersurilor, proiectelor, de premiere a oamenilor, instituțiilor și companiilor care au contribuit la dezvoltarea comunităților din România, în acest an plin de provocări.
Deși, pentru prima dată în cei 5 ani de existență, evenimentul s-a desfășurat în mediul online, Gala Smart City Industry Awards a reușit, și de această dată, să reunească liderii industriei de Smart City din România.
În mod tradițional, Președinte de Onoare al Juriului este câștigătorul galei anului anterior. În anul 2020, domnul Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, Ambasador Smart City, ne-a fost alături pentru a păstra tradiția, ca urmare a câștigării de către Municipiul Iași, la ediția din 2019, a marelui premiu al Galei, Best Smart City Project.
Dragoș Preda | Secretar de stat pentru Comunicații în cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC), Guvernul României
Florin Nemțanu, conf.dr.ing.ec. | Prodecan Facultatea de Transporturi, Universitatea Politehnica București
Ciprian Alexandru Caragea, conf.dr.ing.ec. | Prorector, Universitatea Ecologică din București
Cătălin Vrabie, Lect. univ. dr. | Facultatea de Administraţie Publică, SNSPA
Alina Bilan av. drd. | expert achizitii publice, specialist dezvoltare durabilă, partener coordonator drept administrativ, infrastructură și servicii de utilitate publică în cadrul ONV LAW, președinte al Asociației Române de Devoltare Locală Durabilă
Cristian Dragu, PMP, MBA | Managing Partner Dewatering & Silent Piling
Gabriel Tomescu | CEO, BMF Group
Vlad Stoicescu | Expert în Strategie și Dezvoltare Antreprenoriala / Manager Strategie și Standardizare Europeană CNAB
Campionii Industriei Smart City și proiectele câștigătoare sunt descrise pe larg aici.
Această prezentare necesită JavaScript.
REPERE 2020 – ”Studiul privind răspunsul orașelor/județelor la pandemia de Covid-19”
În contextul pandemiei care a afectat negativ întreaga economie globală, Asociația Română pentru Smart City a dorit sa afle cum au gestionat autoritățile din România această situație excepțională.
Prin acest studiu am vrut să aflăm cum au acționat administrațiile locale în această situație de criză, care au fost prioritățile și dacă administrațiile sunt pregătite pentru digitalizarea instituțiilor. Studiul s-a derulat în perioada aprilie-mai 2020 și s-a adresat celor 103 municipii, 42 de prefecturi și 41 de consilii județene din România.
REPERE 2020 – Programul Academia Primarilor
Această prezentare necesită JavaScript.
Primul program cu abordare academică pentru primari de performanță. Academia Primarilor este primul program care creează lideri de comunități, realizat cu sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la București.
Timp de 8 săptămâni, cursanții – primari, viceprimari, city manageri au parcurs un traseu practic și aplicat, bazat pe expertiza profesorilor și mentorilor, unde au acumulat cunoștințele necesare pentru a continua ca lideri integri pentru comunitățile locale.
Academia Primarilor s-a desfășurat în 2 sesiuni:
Sesiunea I: 6 iulie – 30 august
Sesiunea II: 2 noiembrie – 28 noiembrie 2020
REPERE 2020 – Revista Smart City Magazine
2020 este Anul V, apariție trimestrială:
Această prezentare necesită JavaScript.
- Ianuarie 2020, Nr. 12 https://smartcitymagazine.ro/wp-content/uploads/2020/09/Smart-City-Magazine-12.pdf
- Iulie 2020, Nr. 14 https://smartcitymagazine.ro/wp-content/uploads/2020/09/Smart-City-Magazine-14.pdf
- Septembrie 2020, Nr. 15 https://smartcitymagazine.ro/wp-content/uploads/2020/09/Smart-City-Magazine-15.pdf
REPERE 2020 – Webinar Smart City:
În fiecare joi de la ora 14.00 Asociația Română pentru Smart City vă așteaptă LIVE pentru a înțelege cum se dezvoltă comunitățile noastre, care sunt ultimele tendințe, produse, servicii și proiecte ale Industriei Smart City în România.












REPERE 2020 – Platforma Smart City România:
Această prezentare necesită JavaScript.
Asociația Română pentru Smart City a lansat Smart City România, prima platformă dedicată industriei Smart City din România.
Platforma Smart City România este o platformă completă a industriei cu același nume, care integrează toți actorii importanți din domeniu: instituții publice și administrații locale preocupate de dezvoltare, optimizare și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, companii private care oferă produse și servicii Smart City și experți de renume, ale căror specializări acoperă toate domeniile relevante ale industriei Smart City.
REPERE 2020 – GHIDUL ALEGĂTORULUI SMART
Ghidul Alegătorului Smart este un instrument de orientare adresat tuturor cetățenilor care își doresc să trăiască într-o comunitate modernă, dezvoltată, sustenabilă, cu servicii publice accesibile și de calitate. De la Slogan la Program – altfel spus, Ghidul Alegătorului Smart își propune să informeze alegătorii pentru a putea face distincţia între promisiunile de campanie și platformele program cu proiecte importante și realizabile pentru comunitatea din care fac parte.
REPERE 2020 – PROGRAMUL CITY AIR – FINALIST AL COMPETIȚIEI 5G CHALLENGE
City Air este un program național care își propune să devină cea mai mare mișcare pentru îmbunătățirea calității aerului.


City Air este o soluție IoT concepută pentru a colecta informații și date de la mai mulți senzori instalați în școlile din apropiere.
Programul dorește să fie o platformă și un model pentru generarea de politici publice, care vizează – colectarea datelor / interpretarea datelor / acționarea locală / regională și națională.
ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU SMART CITY a continuat activitatea, chiar și în pandemie:
- 24 Iulie 2020, București, Asociația Română pentru Smart City a fost selectată de Ministerul Fondurilor Europene pentru a participa la activitățile de consultare în cadrul a 4 tipuri de programe operaționale: Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027, Programul Operațional Transport 2021-2027, Programele Operaționale Regionale 2021-2027, Programul Operațional Asistență Tehnică 2021-2027
28 Iulie 2020, București, Asociația Română pentru Smart City, alături de partenerul său strategic FIP Consulting a câștigat licitația pentru realizarea Strategiei Smart City a Municipiului Reșița
- 6 Iulie 2020, București, ARSC organizează în mediul online deschiderea oficială a Programului „Academia Primarilor”, primul program academic de pregătire continuă dedicat reprezentanților administrației publice locale, desfășurat online, cu sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.
REPERE 2020
Întâlniri, grupuri de lucru, dezbateri naționale, seminarii, conferințe – IANUARIE 2020
16 Ianuarie 2020, Brașov, Universitatea Transilvania
La invitația d-nei Anca Vasilescu, Lector și Prodecan în cadrul Universității Transilvania din Brașov – Facultatea de Matematică și Informatică, Eduard Dumitrașcu, Președintele Asociației Române pentru Smart City, a susținut o prelegere/curs interactiv intitulat IoT în paradigma orașelor creativ-inteligente. Industria Smart City locală, Tendințe internaționale via IoT, Noile industrii via IoT și Oportunitățile generației ”C” în noile industrii au reprezentat principalele teme de discuție din cadrul acestui seminar.
28 Ianuarie 2020, București, Emisiunea Serviciul de noapte, cu Maria Țoghină, Radio România Actualități, Eduard Dumitrașcu, președintele ARSC este invitat special al emisiunii. http://www.romania-actualitati.ro/smart_cities_cum_vor_arata_orasele_mileniului_iii-134516
Împreună cu Constantin Tomescu, Viceprimar Primăria Sector 6, au vorbit despre avantajele pe care digitalizarea le aduce cetățenilor și au prezentat cele mai importante proiecte Smart City implementate sau în curs de implementare în acest moment în România.
31 Ianuarie, 2020, București, Reprezentantul ARSC, Eduard Dumitrașcu, Președinte ARSC participă în calitate de speaker la Conferința Dell ”Digitally Transforming Cities for the future”.
Întâlniri, grupuri de lucru, lansări, competiții, conferințe – FEBRUARIE 2020
18 Februarie 2020, București, Lansarea „AI Lab in Cloud”
Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City (ARSC) a participat la lansarea „AI Lab in Cloud”, primul laborator în cadrul căruia studenții de la ASE pot experimenta ultimele inovații în tehnologia informației și pot să-și antreneze competențele într-o economie unde fiecare organizație va deveni una digitală, dezvoltându-și astfel aptitudinile tehnice, cât şi cele de inovaţie în business.
19 Februarie 2020, București, Eduard Dumitrașcu, Președintele Asociației Române pentru Smart City a participat la lansarea Romanian Business Chamber and Network
Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City (ARSC) a onorat invitația de a ține un scurt discurs în cadrul evenimentului subliniind importanța parteneriatului dintre ARSC și RBCN. Noua organizație vine în sprijinul antreprenorilor de succes din România care au nevoie de suport și consultanță pentru a-și internaționaliza afacerile.
21 Februarie 2020, București, ARSC organizează Finala Programului de promovare a culturii urbane creativ-inteligente Orașul Inteligent 2030 – Ediția a II-a, competiție adresată liceenilor
Parte activă în dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din România, ARSC a organizat a doua ediție a proiectului ”Orașul Inteligent 2030”. Acesta a vizat pe de o parte informarea tinerilor despre conceptele și componentele smart city, iar pe de altă parte implicarea activă a acestora în identificarea de posibile scenarii despre cum vor arăta orașele în 2030, din perspectiva dezvoltării unui oraș inteligent. Dezbaterile au implicat și cadrele didactice creând o mai bună comunicare cu elevii.
Întâlniri, ateliere de lucru, webinarii, conferințe – MARTIE 2020
4 Martie 2020, București, Romanian Fiber Optic Conference 2020
Eduard Dumitrașcu, Președinte ARSC a participat în calitate de speaker la Romanian Fiber Optic Conference 2020
AFOR este o asociație profesională care are ca membri companii ce desfășoară activități legate de fibră optică, operatori, producători de cabluri, accesorii și echipamente pentru transmisiunile prin fibră optică, proiectanți, consultanți, furnizori de servicii, dezvoltatori, operatori de infrastructură de fibră optică, profesori, asistenți universitari si alți specialiști care activează in acest domeniu.
1 Martie 2020, București, Lansare atelier City Lab
Asociația Română pentru Smart City a demarat la sfîrșitul lunii ianuarie, Smart Expo, o expoziție cu ultimele noutăți din industria Smart City și cele mai interesante și inovatoare proiecte de acest tip implementate la nivel național și internațional. Prima săptămână din martie a fost dedicată atelierelor de lucru. City Lab este un program de responsabilizare și implicare civică pentru comunități inteligente.
7-8 Martie 2020, București, Demonstrație live în cadrul expoziției City Lab
Elevii de la Colegiul Tehnic „Petru Maior”, împreună cu profesorul lor coordonator, Andrei Pițigoi au făcut o demonstrație live de funcționare a dispozitivelor smart pe care le-au creat.
Printre creațiile acestora se numără:
-O mână bionică prin care se pot controla obiecte de la distanță;
-Un sistem inteligent de detectare a persoanelor aflate într-o clădire prăbușită în urma unui cutremur/calamitate naturală.
-Un sistem inteligent de monitorizare în medicină a ritmului cardiac și de supraveghere a salonului unui pacient aflat în carantină.
-Un detector inteligent de alcool
-Un detector inteligent de gaz și fum
Întâlniri online, lockdown, WFH, grupuri de lucru – online, dezbateri naționale, webinarii, conferințe online – APRILIE 2020
28 Aprilie 2020, București, Webinar Graphein Talks: Este România pregătită să aibă orașe Smart?
28 Aprilie 2020, București, Președintele ARSC, Eduard Dumitrașcu, participă la Webinarul Graphein Talks: Este România pregătită să aibă orașe Smart?
Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City, a fost invitat special al webinarului organizat de Graphein. Împreună cu Eugen Ursu, managing partner Graphein, au discutat despre provocările și oportunitățile orașelor din România de a deveni inteligente și despre oportunitățile uriașe de finanțare a industriei Smart City, apărute ca efect al pandemiei de COVID-19.
Întâlniri online, WFH, grupuri de lucru, dezbateri naționale, webinarii, conferințe online – MAI 2020
Asociația Română pentru Smart City a început seria specială de Webinarii Smart City.
În fiecare joi de la ora 14.00 Asociația Română pentru Smart City vă așteaptă LIVE pentru a înțelege cum se dezvoltă comunitățile noastre, care sunt ultimele noutăți, tendințe, produse, servicii și proiecte ale Industriei Smart City în România.
21 Mai 2020, București, Webinar Ediția #1 – Smart City vs. Pandemie

Asociația Română pentru Smart City a organizat primul webinar live dintr-o lungă serie de evenimente viitoare. Tema webinarului a fost Smart City vs. Pandemie Webinar Smart City Ediția #1 – Smart City vs. Pandemie , iar discuțiile au fost îndreptate spre răspunsul orașelor din România la criza cauzată de pandemia de virusul SARS-COV-2. Evenimentul a fost moderat de președintele ARSC, Eduard Dumitrașcu și i-a avut ca invitați speciali pe Daniela Popa, viceprimar al Sectorului 1, Ioan Gâf-Deac, director general al Direcției de Mobilitate Urbană din cadrul Primăriei Sectorului 4, București, Constantin Tomescu, viceprimar al Sectorului 6, București și Liviu Stanciu, expert elaborare strategie Smart City din cadrul Primăriei Alba-Iulia.
În cadrul webinarului au fost prezentate, în premieră, rezultatele studiului ARSC privind reacția autorităților locale și regionale la pandemie.
25 Mai 2020, București, Eduard Dumitrașcu, Președintele Asociației Române pentru Smart City, a participat la Webinarul Urban Talks: SMART Cities în România, organizat de UrbunizeHub.
Invitați: Eduard Dumitrașcu, Președintele Asociației Române pentru Smart City, Marius Bostan, fost ministru al Telecomunicațiilor și inițiator SMARTCity Alba Iulia, Radu Puchiu, co-fondator H.appyCities și implicat în Open Government Partnership
28 Mai 2020, București, Asociația Română pentru Smart City a fost partener suport al conferinței online ”Sănătate și FARMA – Reacția medicală la agresiunea pandemică”, organizată de grupul Ziarul Bursa. Evenimentul s-a bucurat de o participare prestigioasă, reunind reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului, dar şi şefii principalelor asociaţii din piaţa medicamentelor şi cadre medicale de renume.
Întâlniri online, WFH, grupuri de lucru, dezbateri naționale, webinarii, conferințe online – IUNIE 2020
1 iunie 2020, Ediția #3 Webinar Smart City – Ediție specială
Webinarul a fost realizat împreună cu 4 dintre câștigătorii programului Orașul Inteligent 2030 pentru a înțelege cum vor tinerii de azi să arate orașele de mâine. Cum vor tinerii să arate orașele de mâine?, Ce înseamnă Smart City pentru tânăra generație? și Cum își imaginează aceștia că va arăta orașul lor în 2030 când ei vor fi maturi? Au fost principalele teme de discuție.
4 Iunie 2020, București, Ediția #4 – Rural vs. URBAN – Smart Communities
Viitorul comunităților inteligente din mediul rural – ce se întâmplă cu cele aproape 3000 de comune; Prezentarea proiectului Ciugud Smart Village; Cum poate o comună să adere la statutul de ”Smart” – etape de implementare; Exemple de bune practici; Păstrarea patrimoniului cultural și a identității în contextul transformării într-o comunitate creativ-inteligentă; au fost principalele teme de discuție ale webinarului.
Invitați: conf. univ. dr. Ciprian Caragea – expert ARSC Big Data & IoT, prorector Univ. Ecologică din București, Daniel Lungu – purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Ciugud, Județul Alba și coordonatorul proiectului Ciugud Smart Village și Marian Ilie – manager proiecte fonduri europene în cadrul Primăriei Comunei Luncavița, Jud. Tulcea
5 Iunie 2020, București, Asociația Română pentru Smart City a fost partener al conferinței online Environmental & Sustainability Summit, organizată de Business Review
Invitat special: domnul Marius Vaščega, European Commission | Head of Cabinet Environment, Oceans and Fisheries.
9 Iunie 2020, București, Webinar Ediția #5 – Planul de Redresare Economică a Uniunii Europene

Asociația Română pentru Smart City (ARSC) a organizat un nou Webinar Smart City ce a avut drept subiect Planul de redresare Economică a Uniunii Europene. Invitat Special – Victor Negrescu – Membru al Parlamentului European, cadru universitar și om politic, fost ministru delegat pentru afaceri europene și membru al Parlamentului European.
12 Iunie 2020, București, Parteneriat strategic încheiat între Asociația Română pentru Smart City și Asociația Administratorilor Publici din România
Asociația Română pentru Smart City (ARSC) împreună cu Asociația Administratorilor Publici din România (AAPRO) au încheiat parteneriatul pentru digitalizarea administrațiilor publice la nivel național și dezvoltarea comunităților creativ-inteligente din România. Protocolul a fost semnat de către președintele ARSC, Eduard Dumitrașcu și președintele AAPRO, Marin Florea.
16 Iunie 2020, București, Asociația Română pentru Smart City a fost partener suport al conferinței online ”Sănătate și FARMA – Reacția medicală la agresiunea pandemică”, organizată de grupul de presă Bursa
18 Iunie 2020, București, Webinar Ediția #6 – 5G între Fake News, Oportunitate și Necesitate!
Asociația Română pentru Smart City (ARSC) a organizat un nou Webinar Smart City ce a avut drept subiect tehnologia 5G. În această ediție a webinarului aflăm care este legătura și care este partea de fake news atunci când vorbim despre 5G. Invitați speciali: Maria Manuela Catrina, director executiv ISD și fost secretar de stat în cadrul MCSI și Silviu Neghină, Country Director Eastern Europe Sigfox.
23 Iunie 2020, București, Asociația Română pentru Smart City a fost partener suport al conferinței online ”Strategia de Dezvoltare a României!”, organizată de grupul de presă Bursa. Evenimentul s-a bucurat de o participare prestigioasă, reunind reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului.
25 Iunie 2020, București, Webinar Ediția #7 – Totul despre Smart Mobility

Asociația Română pentru Smart City (ARSC) a organizat un nou Webinar Smart City ce a avut drept subiect conceptul de Smart Mobility, una dintre cele mai importante verticale ale unui Smart City. În cadrul evenimentului online, Florin Nemțanu, expert ARSC și conf.dr.ing. în cadrul Facultății de Transporturi (UPB) a discutat despre elementele componente ale verticalei Smart Mobility, despre conceptul de Mobility-as-a-Service, despre tehnologiile utilizate în implementarea proiectelor de Smart Mobility, despre sisteme alternative de transport și despre sistemele de transport ale viitorului, precum tehnologia de transport Hyperloop sau dronele folosite pentru transportul oamenilor.
30 Iunie 2020, București, Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City a fost moderatorul videoconferinței “Digitalizarea României şi tehnologia 5G”, organizată de grupul de presă BURSA. Digitalizarea ţării noastre nu este nici de stânga nici de dreapta, ci este un proces la care toate partidele trebuie să colaboreze, a subliniat Eduard Dumitraşcu, Preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City (ARSC), exprimându-şi, totodată, speranţa apariției multor sinergii în această zonă a digitalizării.
Eduard Dumitraşcu, Preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City a declarat: „La nivelul Asociației Române pentru Smart City ne bucurăm să vedem o prioritate a Guvernului – Digitalizarea Instituțiilor Publice. Atunci când preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pentru funcţia de premier pe domnul Orban, una din cele trei priorităţi anunaţate a fost chiar digitalizarea României. Prin urmare, este un demers extrem de important la nivelul Guvernului, iar noi, ca asociaţie, celelalte asociaţii reprezentative, societatea civilă, vor să înţeleagă ce au de făcut pentru digitalizarea instituţiilor. Pandemia cu siguranţă a schimbat regulile jocului, cred că am primit cu toţii o fotografie a momentului şi nu ne-a plăcut neapărat ce am văzut”.
Întâlniri online, WFH, grupuri de lucru, dezbateri webinarii, ȘCOALA online – IULIE 2020
2 Iulie 2020, București, ARSC organizează Webinar Ediția #8 – Radiografia Smart City a României

Asociația Română pentru Smart City a organizat ediția 8 a Webinarului Smart City România ce a avut drept subiect industria Smart City din România, întreaga dezbatere pornind de la raportul „Radiografia Smart City în România” publicat în iunie 2020.
6 Iulie 2020, București, Universitatea Politehnică București
Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City, a participat la ceremonia de deschidere a celei de-a doua ediții a evenimentului UPB & AUF – Summer School, susținând Webinarul „Orașele inteligente și dezvoltare durabilă
6 Iulie 2020, București, ARSC organizează online deschiderea oficială a Programului „Academia Primarilor”.
În parteneriat cu Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Asociația Română pentru Smart City a organizat ceremonia de deschidere a Programului „Academia Primarilor”, primul program academic de pregătire continuă dedicat reprezentanților administrației publice locale, desfășurat în mediul online.
Timp de opt săptămâni, cursanții parcurg un traseu academic, practic și aplicat, bazat pe expertiza profesorilor și a mentorilor, unde acumulează cunoștințele necesare pentru a deveni lideri integri pentru comunitățile locale. Prin profesionalism, dedicare și schimb de informații practice și utile, „Academia Primarilor” formează liderii comunităților de mâine, care vor ghida administrațiile pe care le reprezintă în direcția dezvoltării continue și inteligente.
9 Iulie 2020, București, ARSC organizează Webinar Ediția #9 – Drumul către societatea informaţională sau societatea digitală
Asociația Română pentru Smart City a organizat ediția 8 a Webinarului Smart City România. Invitatul special al Webinarului a fost Dragoș Preda, Secretar de Stat pentru Comunicații Electronice, MTIC. Subiectele atinse în cadrul evenimentului online au constat în: Strategia de Smart City a României, Planul Național de Investiții și Relansare Economică al României, prioritățile Guvernului Orban privind digitalizarea României, surse de finanțare pentru sectorul privat și capacitatea mediului privat de a contribui în procesul de digitalizare a instituțiilor, conceptul de Smart Village/Smart Communities vs. Strategia Națională Smart City și tehnologia 5G.
23 Iulie 2020, București, Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City a participat la Dezbaterea Online USR PLUS – Sibiu Smart City în calitate de specialist în domeniul Smart City
24 Iulie 2020, București, Asociația Română pentru Smart City a fost selectată de Ministerul Fondurilor Europene pentru a participa la activitățile de consultare în cadrul a 4 tipuri de programe operaționale
Asociația Română pentru Smart City a fost selectată de MFE pentru a participa la activitățile de consultare în cadrul:
- Programului Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027
- Programului Operațional Transport 2021-2027
- Programelor Operaționale Regionale 2021-2027
- Programului Operațional Asistență Tehnică 2021-2027.
În ultimii 5 ani, Asociația Română pentru Smart City s-a implicat și continuă să se implice în mod activ în dezvoltarea comunităților inteligente, urbane și rurale din România. ARSC este parte a multiple comisii consultative, organizații și grupuri de lucru și se bucură de numeroase parteneriate în diferite programe naționale și internaționale, relevante pentru ecosistemul Smart City. ARSC organizează grupuri de lucru, alături de corpul de experți, pentru semnalizarea celor mai importante probleme ale industriei Smart City în România, dar mai ales pentru identificarea soluțiilor.
Întâlniri online, ȘCOALA ONLINE, dezbateri, webinarii, conferințe online – AUGUST 2020
13 August 2020, București, ARSC organizează Webinar Ediția #14 – Clusterele pentru Smart City
Asociația Română pentru Smart City a organizat ediția 14 a Webinarului Smart City România, avându-l invitat special pe Ioan Gâf-Deac, Director Direcția de Mobilitate Urbană, Primăria Sectorului 4 București. Webinarul a vizat potențialul de dezvoltare al comunităților noastre în contextul finanțărilor disponibile pentru Clustere (Smart City) și DIHuri – Digital Innovation Hubs.
27 August 2020, București, ARSC organizează Webinar Ediția #16 – LIVE cu Mihai Chirica despre Iași Smart City

Asociația Română pentru Smart City a organizat ediția 16 a Webinarului Smart City România ce a avut drept subiect proiectul de Smart City al Municipiului Iași. Evenimentul online s-a bucurat de prezența primarului Municipiului Iași, Mihai Chirica. Webinarul a prezentat și dezbătut proiectele de Smart City implementate la nivelul municipiului, viziunea și strategia de dezvoltare ale municipiului, prioritățile municipalității în direcția Smart City și inițiativele Smart City viitoare, în contextul următorului exercițiu financiar 2021-2027.
28 August 2020, București, ARSC organizează în mediul online Ceremonia de Absolvire a Programului „Academia Primarilor”
După 8 săptămâni de cursuri și pregătire continuă, Asociația Română pentru Smart City a desfășurat în mediul online ceremonia de absolvire a programului Academia Primarilor. În cadrul ceremoniei au fost prezenți cursanții programului, lectorii, dar și domnul Arthur den Hartog, Adjunct al Șefului Misiunii Diplomatice al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România.
Întâlniri online ȘI OFFLINE, grupuri de lucru, dezbateri, webinarii, analize, conferințe online – SEPTEMBRIE 2020
7 Septembrie 2020, București, compania NOD – Network One Distribution, liderul pieței de Electro-IT din România, a devenit Membru Premium al Asociației Române pentru Smart City. Cele mai importante branduri din lume la nivel regional se regăsesc în portofoliul NOD ce înglobează peste 130 branduri de renume mondial.

7 Septembrie 2020, București, în contextul alegerilor locale, ARSC a lansat Ghidul Alegătorului Smart
Ghidul Alegătorului Smart este un instrument de orientare adresat tuturor cetățenilor care își doresc să trăiască într-o comunitate modernă, dezvoltată, sustenabilă, cu servicii publice accesibile și de calitate. De la Slogan la Program – altfel spus, Ghidul Alegătorului Smart își propune să informeze alegătorii pentru a putea face distincţia între promisiunile de campanie și platformele program cu proiecte importante și realizabile pentru comunitatea din care fac parte. Acest ghid oferă informaţii şi idei despre cum ar trebui să arate o comunitate inteligentă, care sunt domeniile care ar trebui dezvoltate, ce înseamnă un oraş ecologic, sustenabil şi durabil și de ce este importantă dezvoltarea economică sau educaţia într-un oraș creativ-inteligent.
8 Septembrie 2020, București, compania Smart Imaging and Mapping Solutions (Integrisoft), dezvoltatorul soluției AVANSIS pentru Autoritățile Publice Locale a devenit Membru Premium al Asociației Române pentru Smart City
10 Septembrie 2020, București, ARSC organizează Webinar Ediția #18 – Lansarea Platformei Smart City România
În cadrul ediției cu numărul 18 a Webinarului Smart City România, Asociația Română pentru Smart City a lansat prima platformă Smart City România, prima platformă dedicată industriei Smart City din România. Platforma Smart City România este o platformă completă a industriei cu același nume, care integrează toți actorii importanți din domeniu: instituții publice și administrații locale preocupate de dezvoltare, optimizare și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, companii private care oferă produse și servicii Smart City și experți de renume, ale căror specializări acoperă toate domeniile relevante ale industriei Smart City. www.smartcityromania.ro
17 Septembrie 2020, București, ARSC organizează Webinar Ediția #19 – Safe City și siguranța cetățeanului împotriva violenței urbane

Asociația Română pentru Smart City a organizat ediția 19 a Webinarului Smart City România la care au participat trei invitați speciali: Claudiu Săftoiu – Expert în politică de securitate și candidat PNL pentru Consiliul Local Sector 2, Silviu Feroiu – Inginer programare IT și candidat PNL pentru Consiliul Local Sector 2, și Cristian David – Coordonator Academic în cadrul proiectului Academia Primarilor și Președinte al Institutului pentru Libertate și Democrație. Discuțiile s-au îndreptat spre ”noile” riscuri și amenințări în zonele urbane, spre modalități și tehnologii de a ne proteja într-o comunitate inteligentă, spre conceptul de Safe City și spre siguranța cetățeanului împotriva violenței urbane.
Mai mult ONLINE! – OCTOMBRIE 2020
1 Octombrie 2020, București, ARSC organizează Webinar Ediția #21- Noii aleși locali și proiectele Smart City. Radiografia noii administrații locale
Asociația Română pentru Smart City a organizat ediția 21 a Webinarului Smart City România ce s-a concentrat pe oferta electorală – de la slogan la program, pe prioritățile de investiții ale administrațiilor locale, pe atragerea fondurilor europene, pe strategie și măsuri concrete în sfera smart city și pe tehnologiile necesare digitalizării administrației locale. În cadrul Webinarului, președintele Asociației Române pentru Smart City, Eduard Dumitrașcu, a discutat despre toate aceste aspecte cu domnul Dragoș Preda, Secretar de Stat pentru Comunicații Electronice, MTIC.
15 Octombrie 2020, București, ARSC organizează Webinar Ediția #23 – Totul despre Smart Environment – Provocări- Oportunități – Soluții
Asociația Română pentru Smart City a organizat ediția 23 a Webinarului Smart City România ce a avut drept subiect conceptul de Smart Environment, una dintre cele mai importante verticale ale unui Smart City. Webinarul a abordat diverse aspecte ce țin de mediul înconjurător în România, precum: calitatea aerului, poluarea apelor, problema deșeurilor și a colectării selective, implicarea civică, priorități legislative și oportunități de dezvoltare și finanțare a proiectelor de mediu. Invitatul special din cadrul webinarului a fost Andrei Coșuleanu, Fondator Act for Tomorrow.
20 Octombrie 2020, București, ARSC organizează, în parteneriat cu Dell Technologies, Webinar Smart Education – dezvoltarea comunităților creativ-inteligente prin proiecte de cercetare și inovare.
Webinarul realizat de Asociația Română pentru Smart City în parteneriat cu Dell Technologies a avut drept teme principale: inovare, transformare și modernizare în educația superioară, surse de finanțare dedicate mediului academic, priorități de investiții ale universităților din România și Smart Campus – Construcția unui campus digital. Invitații din cadrul webinarului au fost reprezentanți atât ai mediului academic, cât și ai mediului privat: europarlamentarul Victor Negrescu, Conf.dr.ing. Florin Nemțanu, Prodecan al Facultății de Transporturi, Cercetare Inovare, Universitatea POLITEHNICA din București, Conf.univ.dr. Ciprian Caragea – Prorector Universitatea Ecologică din București, Prof. univ. dr. Mircea Georgescu, Prodecan pentru Cercetare, managementul proiectelor și informatizare, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Lector univ. dr. Anca Vasilescu – Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea „Transilvania” din Braşov și Dr. Vlad Petcu – Director General Administrativ Adjunct, Universitatea de Vest din Timișoara.
23 Octombrie 2020, București, Cristina Florescu, reprezentant ARSC, a participat la DEVO, Forumul Marilor Dezvoltatori un eveniment dedicat celor care continuă să construiască în România.
29 Octombrie 2020, București, ARSC organizează Webinar Ediția #25 – Securitatea spațiilor urbane on/offline. Safe City pe înțelesul tuturor
Asociația Română pentru Smart City a organizat ediția 25 a Webinarului Smart City România ce a avut drept subiect securitatea spațiilor urbane online și offline și conceptul de Safe City. Webinarul a abordat diverse aspecte ce țin de conceptul de safe city și siguranța în mediul urban, precum: noile tehnologii și rolul acestora în securitatea spațiilor urbane astăzi – CCTV, IA, VR, IoT; securitatea cibernetică astăzi, comparativ cu perioada pre-pandemie; riscurile de securitate cibernetică generate de pandemie și soluțiile ce pot fi implementate de autorități; sau inițiative guvernamentale privind securitatea cibernetică. Invitații speciali din cadrul webinarului au fost Cosmin Carvaci, Director General eGovernment Solutions și Radu Stănescu, CEO SandLine.
ȘCOALA ONLINE, grupuri de lucru, mai multe întâlniri online – NOIEMBRIE 2020
2 Noiembrie 2020, București, ARSC organizează Sesiunea a II-a a Cursurilor Academiei Primarilor, alături de Ambasada Regatului Țărilor de Jos, în România
Cursurile sunt realizate de Asociația Română pentru Smart City, exclusiv online, cu frecvență zilnică. Cursanții sunt noi aleși, criteriul de selecție fiind prima oară în administrație.
Cursurile s-au încheiat cu o ceremonie de absolvire în 28 Noiembrie, cu participarea lectorilor, a Șefului Misiunii în România, dl Arthur Den Hartog, a absolvenților și a tuturor celor implicați în organizarea programului.

2 Noiembrie 2020, București, Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City susține primul modul din cadrul Cursului „Inovare publică și Strategii Smart City” desfășurat de SNSPA, Facultatea de Administrație Publică
Programul postuniversitar de educație permanentă de perfecționare intitulat „Inovare publică și strategii Smart City” a fost elaborat de colectivul Facultății de Administrație Publică din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) în vederea instruirii personalului instituțiilor publice în domenii conexe conceptului de Oraș Inteligent (Smart City).
Întâlnirea 1, online, susținută de Eduard Dumitrașcu, președinte ARSC, a examinat îndeaproape ce sunt orașele inteligente explorând viziunile asupra modului în care acestea pot transforma mediile de lucru și viețile noastre plecând de la premisa de sustenabilitate a proiectelor din zona smart.
3 Noiembrie 2020, Intâlnire de lucru a mebrilor și experților Clusterului Smart City România
Credem Cu Tărie În Viitorul României!
Clusterul Smart City România – Rețea națională de cercetare, dezvoltare și inovare a comunităților creativ-inteligente.
Abordarea noastră – punerea tuturor resurselor necesare în comun pentru dezvoltarea României prin creșterea numărului de proiecte și inițiative tip Smart City.
Despre Cluster
Smart City Cluster reprezintă o alianță de companii și instituții care își propun să dezvolte comunitățile locale din România și să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor. Lucrăm pentru dezvoltarea orașelor inteligente, proiecte pe care le dorim eficiente, durabile și sustenabile.
18 noiembrie, 2020, București, Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City, este moderatorul panelului 1. Sustainable Future Cities, al Conferinței Future Cities: Smart cities | Rising cities. Smart future organizată de revista Business Review ce își propune să pună în valoare evoluția spațiului urban, a orașelor inteligente ce oferă o creștere durabilă, reduc impactul asupra mediului, îmbunătățesc calitatea vieții locuitorilor și a angajaților și încurajează activitățile economice sănătoase. Asociația Română pentru Smart City este partener strategic al evenimentului.
5 Noiembrie 2020, București, ARSC organizează Webinar Ediția #26 – Big Data și Open Data pentru administrații eficiente
Asociația Română pentru Smart City a organizat ediția 26 a Webinarului Smart City România ce a avut drept subiect conceptele de Big Data și Open Data și beneficiile acestora pentru administrații publice eficiente și pentru orașele inteligene. Webinarul a abordat diverse aspecte ce țin de cele două concepte, precum: beneficiile Big Data și Open Data în relația cetățean-autorități locale; Big Data și Open Data pentru educație, mobilitate urbană și sănătate; colectarea, analizarea și interpretarea datelor într-un Smart City; Big Data și Open Data în România; și România și Open Government Partnership (OGP). Legislație și Planul Național de Acțiune. Invitații speciali din cadrul webinarului au fost Radu Puchiu, Co-Founder H.appyCities și Ciprian Caragea, Prorector Universitatea Ecologică, București.
12 Noiembrie 2020, București, ARSC organizează Webinar Ediția #27 – Rolul IoT în proiectele Smart City
Asociația Română pentru Smart City a organizat ediția 27 a Webinarului Smart City România ce a avut drept subiect rolul tehnologiei IoT în proiectele Smart City. Webinarul a abordat diverse aspecte ce țin de IoT, precum: soluții Smart City pentru noile administrații locale; 5 domenii IoT pentru comunitățile inteligente; servicii și soluții pentru industria 4.0; de la oG la 5G; IoT în România – exemple de proiecte implementate la nivel național; și modul în care poți construi o strategie eficientă de monetizare pentru proiectele IoT. Invitatul special din cadrul webinarului a fost Silviu Neghină, Countries Director Europe Sigfox.
18 noiembrie, 2020, București, lansare Podcast Oameni și Orașe
Oameni Și Orașe este un podcast produs de Asociația Română pentru Smart City. Gazda emisiunii este Eduard Dumitrașcu.
Vorbim despre soluții, tehnologie și produse dedicate Industriei Smart City dar și despre ce înseamnă 5G, Telemuncă, Teleșcoală, IoT, BigData, Mobilitate, Energie Regenerabilă, șamd.
19 Noiembrie 2020, București, ARSC organizează Webinar Ediția #28 – Amsterdam Smart City
Asociația Română pentru Smart City a organizat ediția 28 a Webinarului Smart City România ce a avut drept subiect „Programul Amsterdam Smart City”. Webinarul a abordat diverse aspecte cu privire la ecosistemul Smart City al orașului Amsterdam, precum: înțelegerea Inițiativei/Programului Amsterdam Smart City; exemple de proiecte Smart City implementate la nivelul Amsterdamului și prezentarea platformei Amsterdam Smart City, un facilitator al interacțiunii între diverse entități din industria Smart City. Invitatul special din cadrul webinarului a fost Cornelia Dincă, Fondator Sustainable Amsterdam și International Liaison în cadrul Programului Amsterdam Smart City.
26 Noiembrie 2020, București, ARSC organizează Webinar Ediția #29 – Smart Citizen. Comunități creativ-inteligente| Urbanizare Vs. Ruralizare |
Asociația Română pentru Smart City a organizat ediția 29 a Webinarului Smart City România ce a avut drept subiect verticala Smart Citizen și conceptele de urbanizare și ruralizare în contextul dezvoltării creativ-inteligente a comunităților. Webinarul a abordat diverse aspecte, precum: semnificația pandemiei de Covid-19 pentru habitatul nostru urban; urbanismul modern și orașul contemporan în era post Covid-19; noul model de configurare urbană; organizarea teritorială: concentrare urbană versus depopulare rurală; perspective de viitor pentru inițiativele și proiectele Smart City din România. Invitații speciali din cadrul webinarului au fost Cristian David, Director Institutul pentru Libertate și Democrație;
Mirel Palada, Director Institutul Sociopol și Ioan Hosu, Director departament FSPAC, Prof. Univ. Dr. Habil – Universitatea Babes-Bolyai.
27 Noiembrie 2020, București, ARSC organizează, în parteneriat cu Dell Technologies, Webinarul Smart City – Digitalizarea României – infrastructura IT și soluții tehnice pentru o primărie modernă
Webinarul realizat de Asociația Română pentru Smart City în parteneriat cu Dell Technologies a avut drept teme principale: procesul de digitalizare al României, investițiile realizate de autoritățile locale în acest sens și infrastructura necesară pentru realizarea obiectivului de digitalizare a instituțiilor publice. Invitații din cadrul webinarului au fost reprezentanți atât ai administrației publice, cât și ai mediului privat: Andrei Carabelea, Primarul Municipiului Piatra Neamț; Gheorghe Damian, Primarul Comunei Ciugud; Adela Vreja, Primăria Municipiului Sibiu – Consilier IT; Daniel Tanase, Dell Technologies | CEE | Romania; Raul Apostoiu, Primăria Municipiului Sibiu, Consilier local.
Întâlniri online ȘI OFFLINE, dezbateri, webinarii, analize, conferințe online, PREMIILE SCIA – DECEMBRIE 2020
3 Decembrie 2020, București, ARSC organizează Webinar Ediția #30 – Smart Education | Oameni și comunități inteligente
Asociația Română pentru Smart City a organizat ediția 30 a Webinarului Smart City România ce a avut drept subiect conceptul de Smart Education și Strategia privind digitalizarea educației în România. Webinarul a abordat diverse aspecte, precum: digitalizarea în educație -provocări, tendințe și potențial transformator; principalele priorități – Accesibilitate, Conectivitate, Comunitate, Ecosistem educațional digital, Inovare și Sustenabilitate; competențe digitale pentru elevi și studenți;
educația digitală pe întreg parcursul vieții; formarea inițială și continuă a cadrelor didactice pentru educație digitală; infrastructură și resurse tehnologice digitale; conectivitate; resurse educaționale deschise; curriculum școlar pentru meserii emergente; securitate cibernetică, protecția datelor, siguranța online și etica IT. Invitații speciali din cadrul webinarului au fost Monica Cristina Anisie, Ministrul Educației și Cercetării; Cristian David, Coordonator program Smart Citizen, Președinte Institutul pentru Libertate și Democrație și Dr. Alina Cristiana Cîrjă, Fondator si Director Liceul Româno-Finlandez.
10 Decembrie 2020, București, ARSC organizează Webinar Ediția #31 – Totul despre Transformarea digitală
Asociația Română pentru Smart City a organizat ediția 31 a Webinarului Smart City România ce a avut drept subiect procesul de transformare digitală în administrația publică. Webinarul a abordat diverse aspecte, precum: conceptele de digitizare, digitalizare și transformare digitală; guvernanță bazată pe deschidere, transparență și încredere; tehnologii digitale și proiectarea serviciilor publice; flexibilitate, scalabilitate și simplitate în qdministrația publică și beneficiile pe care le aduce transformarea digitală pentru administrația publică. Invitatul special din cadrul webinarului a fost Ioan Gâf-Deac, Director General, Direcția de Mobilitate Urbană, Primăria Sectorului 4, București.
SMART CITY INDUSTRY AWARDS – CELEBRĂM INOVAȚIA – NE MÂNDRIM CU AMBASADORII SMART CITY – ÎI FELICITĂM PE TOȚI CEI CARE AU CONTRIBUIT LA DEZVOLTAREA ROMÂNIEI, ÎN 2020, UN AN DEDICAT ONLINE-ULUI, SCHIMBĂRILOR ȘI INOVAȚIEI.
Gala Smart City Industry Awards – Livestream 20 Decembrie 2020
În 20 decembrie 2020, Asociația Română pentru Smart City a organizat cea de-a 5-a ediție a Smart City Industry Awards, cel mai important eveniment al anului în Industria Smart City. Vizionează evenimentul complet aici!
Evenimentul este o recunoaștere a eforturilor și demersurilor, proiectelor, de premiere a oamenilor, instituțiilor și companiilor care au contribuit la dezvoltarea comunităților din România, în acest an plin de provocări.
Deși, pentru prima dată în cei 5 ani de existență, evenimentul s-a desfășurat în mediul online, Gala Smart City Industry Awards a reușit, și de această dată, să reunească liderii industriei de Smart City din România.