Eu nu știu ce făceați dumneavoastră în 1991, dar eu cu siguranță nu făceam nici IoT, nici telecomunicații și cu atât mai puțin Smart City. O companie, una dintre cele mai serioase, cele mai vechi și cu cea mai multă experiență în zona de tehnologii și de Smart City, imediat ne vom conecta cu prietenii noștrii de la Beia Consult. Astăzi încercăm să vorbim despre un concept extrem de important, dacă ne uităm ce se întâmplă la graniță, dar foarte puțin promovat, foarte puțin cultivată toată cultura de securitate comunitară, securitate urbană în Europa. Vedem ce se întâmplă în Europa în ultimii 15 ani și facem destul de puțin. Nu vrem să înțelegem că apărarea comunităților noastre înseamnă mai mult decât latura militară. Înseamnă foarte multă tehnologie, dar mai înseamnă și foarte multă educație. Educația decidenților, educația dumneavoastră, educația noastră, incusiv a mediului de business, extraordinar de important și de conectat în proiectele noastre de dezvoltare comunitară.

Eduard Dumitrașcu – Președinte ARSC

Ce înseamnă pentru o companie de cercetare, inovare, dezvoltare, dar și implementare să își desfășoare activitatea în România?

George Suciu – R&D și Innovation Manager, Beia Consult

Noi avem acest motto – From the market, to the market – în română, pornim de la cerințele pieței și încercăm să adaptăm tehnologiile pe care le dezvoltăm astfel de proiecte, la ce nevoi, ce necesar găsim aici, în România.  Avem birouri și în Austria și Belgia, acolo piețele sunt mai mature și ne ajută acest transfer tehnologic din spre vest spre est. Cercetarea a fost un motor de creștere pentru România în general, este o soluție de a investi în tehnologii. Din păcate chiar azi am văzut un mesaj, bugetul pentru cercetare din România este cel mai mic din Europa.

Ce înseamnă smart city, ce înseamnă comunități inteligente pentru compania Beia?

George Suciu – R&D și Innovation Manager, Beia Consult

Pe partea de mediu, calitatea aerului și calitatea apei, acum este la modă și urban farming și încet ne-am dus și pe partea de smart mobility și transport inteligent. Ultimele proiecte pe care le-am câștigat tip Horizon Europe, avem pe direcția aceasta de transport multi modal, cum pot să colaboreze transportul feroviar cu transportul rutier etc. În special partea de securitate a fost tematica în ultimele proiecte pe care le-am câștigat.

Siguranță și securitate pentru orașe inteligente

Anais Sachian – Inginer Securitate, Beia Consult

În proiectul Safe Care am fost foarte mult implicată. Acesta s-a terminat în decembrie anul trecut. Au fost trei piloți în trei spitale, s-a testat o soluție de cyber physical security în care s-au testat mai multe scenarii pe partea de atacuri cibernetice și atacuri fizice, iar proiectul Stamina este de foarte mare actualitate, este o platforma pentru vizualizarea critică a situației covid în momentul de față și ajută pentru alte instituții și companii pentru a avea o întrevedere largă.

Proiectul S4AllCities

Proiectul S4AllCities integrează tehnologii avansate și organizatorice într-un cadru unificat de gestionare a securității fizice și cibernetice orientat către piață. Printre obiectivele principale se numără sporirea rezilienței infrastructurilor, serviciilor, sistemelor informatice și IoT ale orașelor, precum și susținerea schimbului de informații dintre părțile reprezentative domeniului securității.

Principalele beneficii oferite de S4AllCities:

  • managementul securității spațiilor deschise inteligente bazate pe posibilele riscuri;
  • sporirea securității cibernetice;
  • urmărirea activităților și comportamentelor suspecte;
  • identificarea obiectelor nesupravegheate;
  • estimarea în timp real a riscurilor cibernetice și fizice din mai multe locații;
  • dinamizarea măsurilor pentru gestionarea eficientă a crizelor.

În România nu prea se mai cumpără produse și servicii, lumea se duce pe zona de expertiză. Cum putem să suplinim expertiza în administrațiile locale unde nu prea mai există resursă umană?

Ionel Zătreanu – Director Vânzări, Beia Consult

 Avantajul unei astfel de soluții, precum cea prezentată de colega mea (S4AllCities), este următorul, se instalează ceva pe baza unor cerințe în unitatea administrativ-teritorială a primăriei, dar această senzoristică transmite datele într-o platformă compusă din mai multe module, unde aceste date sunt analizate și sunt livrate stakeholder-ilor pentru a lua decizia. Avantajul major este că know-how-ul experților din acest proiect este deja inclus în platformă, deci nu mai trebuie creată o platformă nouă, ci doar customizată pentru cerințele, să zicem, unei primării. Partea de expertiză există deja. Noi, împreună cu partenerii, dacă înțelegem cerințele unei primării, putem customiza platforma instalând numai senzoristica adecvată primăriei.

Webinarul integral poate fi vizionat pe canalul nostru de Youtube: Siguranță și securitate pentru orașele inteligente – expertiza Beia Consult

Pentru a fi la curent cu toate noutățile din Smart City, Like și Subscribe aici!