Telefon:

031 425 42 63

Belvedere Office Building

Baba Novac 19A, Sector 3

SIMAVI – Proiecte pentru București, un smart city adaptat la nevoile viitorului

Prin aplicațiile noastre IT, proiectăm un viitor mai sigur

Am început săptămâna 20-24 mai prinși într-o dezbatere despre conectarea tehnologiei cu sustenabilitatea pentru un București mai bun și am încheiat-o prezentând cele mai noi soluții de training specialiștilor din industria aeronautică, de securitate națională și de apărare, pentru o lume mai sigură.

Proiecte pentru București, un smart city adaptat la nevoile viitorului

Am fost prezenți la cea de-a șasea ediție a conferinței anuale FOCUS București – Digitalizare și Dezvoltare Urbană, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București.

Conferința FOCUS București – Digitalizare și Dezvoltare Urbană este dedicată explorării potențialului digitalizării și dezvoltării urbane sustenabile a capitalei, oferind un forum de discuții pentru autorități, lideri, experți și profesioniști din diverse domenii pentru a dezvolta strategii inovatoare, care să transforme Bucureștiul într-un oraș inteligent, durabil și adaptat la nevoile viitorului.

Am fost invitați la dezbaterea de la Palatul CCIB prin prisma expertizei SIMAVI în domeniul proiectelor de Cercetare & Dezvoltare, pe care le implementăm în Uniunea Europeană. Am semnat 10 contracte noi în programeleHORIZON EUROPE, DIGITAL EUROPE , EUROPEAN DEFENDS FUNDS și CITYZENS. Domeniile sunt dintre cele mai diferite și abordează problematici de actualitate, de la sănătate, vamă, apărare, energie și cyber security.

 

SIMAVI oferă soluții dedicate mediului public și privat al oricărei organizații: ERP-ul lansat recent, SVAP2025, soluția de management al documentelor SIVADOC și soluția de arhivare a documentelor ArhivManager deja folosită pe scară largă de companii românești din TOP 1000.

SIMAVI dezvoltă și soluții de instruire folosind tehnologii emergente, precum Virtual Reality, Augmented Reality și Mixed Reality, care integrează matur Inteligența Artificială.

Aplicații de eTraining de top, dezvoltate în România

Tocmai aceste soluții de eTraining au făcut obiectul prezenței noastre în a doua parte a săptămânii, la expoziția internațională dedicata industriei aeronautice, apărării, securității naționale și private, organizată la ROMAERO.

Expoziția Black Sea Defense, Aerospace and Security are loc o dată la doi ani din 2007 și este unul dintre cele mai mari evenimente din domeniul industriei de apărare la nivel mondial.

La standul SIMAVI am avut oportunitatea să prezentăm vizitatorilor aplicații demo de simulare în, AR și Mixed Reality pentru exerciții la sol, în apă și în aer, dedicate industriilor cu grad crescut de risc.

Reprezentanți ai armatelor și ai industriei conexe de pe trei continente au testat softurile create de echipa Unity de la SIMAVI, echipa care a câștigat de două ori premiul World Summit Award, echivalentul Oscarului pentru proiecte.

Concluziile celor care ne-au pășit pragul au fost de două tipuri, deși în esență au exprimat aceeași surpriză: „Chiar facem noi așa ceva în România?!” și „Romanians are always the best in IT, but this level of technology is still a surprise”.

Întregul concept al trainingului digital marca SIMAVI este organizat astfel încât să asigure transferul de know-how și competență dinspre partenerii tehnologi străini către societățile naționale și cadrele militare românești”, a explicat vizitatorilor Alexandru Coșbuc-Ionescu, vicepreședinte SIMAVI.

SIMAVI este principalul furnizor de eLearning al Comisiei Europene, cu proiecte implementate sau în desfășurare pentru toate marile organizații ale comisiei: DIGIT (European Commission Directorate General for Informatics), DGHR (Directorate General for Human Resources and Security), DG TAXUD (Directorate-General Taxation and Customs Union), DG JUST (Directorate General Justice), JRC (Joint Research Center of the European Commission), EASA (European Union Aviation Safety Agency) etc.

Aplicațiile SIMAVI sunt dedicate mediului public și privat, sunt dezvoltate în România, 100 % adaptate cerințelor legislative românești și euroepene și sunt rezultatul muncii unei echipe excepționale, cu expertiză în proiecte complexe. Credem că prin aplicațiile noastre IT, proiectăm un viitor mai sigur, a completat Alexandru Coșbuc-Ionescu.

Avem cookies!
Acest site folosește module cookie pentru analiză și conținut personalizat.
Dacă navigați în continuare în acest site, sunteți de acord cu această utilizare.