Într-o conferință de presă ce a avut loc în cursul acestei dimineți, primarul general al capitalei a anunțat că supune dezbaterii publice proiectul de hotărâre privind măsurile propuse pentru reducerea gradului de poluare în București.

Cetățenii își pot spune părerea și trimite propuneri timp de 45 de zile, imediat ce proiectul intră în dezbatere publică.

Primarul general a anunţat miercuri introducerea în dezbatere publică a unui proiect care prevede achiziţionarea unei viniete pentru toate autoturismele care intră în Capitală, dar nu sunt înmatriculate în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov.

De asemenea, nu va fi permis accesul în zona centrală pentru maşinile non-Euro, Euro 1, Euro 2 şi Euro 3.

Proiectul ar urma să fie supus votului Consiliului General al Capitalei în luna septembrie, iar dacă va fi adoptat va intra în vigoare din luna ianuarie 2020.

Gabriela Firea: ,,Capitala României se află într-o situație dificilă, gradul poluării în București având valori de nouă ori mai mari decât limitele admise. Din cauza că în ultimii 30 de ani nu s-a luat nicio măsură viabilă pentru limitarea poluării, Bucureștiul a ajuns pe un nedorit loc 6 în topul celor mai poluate orașe din Europa, iar România se află, începând cu anul 2011, în procedura de infrigement. Dacă vrem ca viitorul orașului și al locuitorilor săi să nu fie afectat permanent de această amenințare la sănătatea tuturor, trebuie să acționăm! Bucureștiul are nevoie acum de o măsură care poate părea drastică, însă viitorul apropiat va arăta că este singura decizie pe care o putem lua”.

Pentru că traficul rutier intens este printre principalele motive care determină valori record de poluare – în ultimii zece ani numărul maşinilor care circulă prin București s-a dublat -, propun un proiect de hotărâre după modelul altor capitale europene, care instituie vinieta electronică pentru circulația rutiera din București pentru autoturismele înmatriculate în alte orașe sau state, dar și pentru autoturismele poluante din București sau Ilfov, care tranzitează zona centrală a Capitalei. Acest proiect se va afla în dezbatere publică 45 de zile.

”Așteptăm părerile și sugestiile dvs, pentru că împreună să dăm o șansă bucureștenilor să respire un aer curat! Să luptăm împreună pentru oxigenul Capitalei!,, a mai adăugat primarul.

Citește și despre proiectul propus de PMB – „Ziua fără autoturisme în București”