Municipiul Câmpina vizează o transformare radicală în zona centrală a orașului

Municipiul Câmpina dorește o modernizare a zonei centrale care se bazează pe realizarea unui coridor de mobilitate pe axa nord – sud a municipiului prin realizarea unui pasaj subteran și regenerarea urbană a spațiului de deasupra acestuia.

Urban Scope în colaborare cu Primăria Municipiului Câmpina, prin proiectul de regenerare urbană, propune un spațiu pietonal care să înglobeze investiții de tip: dală urbană, spații de relaxare, spații de întâlnire a comunității, zone de joacă pentru copii, outdoor gym. Promenada urbană crează infrastructura necesară pentru fluxurile pietonale existente, dar și spații de șezut astfel obținându-se un spațiu public funcțional, deschis și adaptabil către toate categoriile de utilizatori. Propunerea susține și încurajează mobilitatea alternativă prin implementarea unei piste de biciclete delimitată fizic de celelalte fluxuri. 

Prin realizarea propunerii “Extinderea, modernizarea și dotarea spațiului pietonal din zona centrală“ se ating următoarele obiective:

  • Valorificarea resurselor economice locale
  • Promovarea municipiului în scop turistic
  • Înfrumusețarea aspectului urban
  • Creșterea calității spațiului urban
  • Încurajarea deplasărilor nemotorizate și a mobilității alternative
  • Revitalizarea zonei centrale a municipiului

Avem cookies!
Acest site folosește module cookie pentru analiză și conținut personalizat.
Dacă navigați în continuare în acest site, sunteți de acord cu această utilizare.