În perioada 19-21 august, Constanța este gazda unui eveniment de tip ”Expo & Talks”, la care își dau întâlnire actorii importanți din zona de business a energiei inteligente și reprezentanți ai autorităților centrale și locale precum și cei ai mediului academic, pentru prezentarea, analizarea și accesarea celor mai recente inovații în domeniu.
În ciuda dificultăților provocate de pandemia de COVID-19 sau de provocările războiului din Ucraina, sectorul energetic, atât la nivel european, cât şi în România, se află în plin proces de tranziţie către „energia verde, curată“. În acest context, atât industria energetică cât și autoritățile publice se confruntă cu provocarea de a decarbona sistemele energetice, de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră şi de a promova surse regenerabile. În același timp trebuie să asigurăm securitatea aprovizionării cu energie electrică la un nivel de cost accesibil pentru consumatorul final. Rolul pe care România şi-l va asuma în abordarea tranziţiei energetice va determina dacă ţara noastră va reuşi să beneficieze de această schimbare sau dacă mai degrabă va suporta costurile acesteia.
Astfel, România a demarat diverse acțiuni cu scopul de a-și crește nivelul de ambiție în ceea ce privește cota de surse regenerabile de energie și obiectivele de eficiență energetică, având în vedere mai multe măsuri pentru a defini și implementa strategii și politici clare, care vizează atingerea obiectivelor asumate.
În acest context de susținere a eforturilor industriei energetice din România, în premieră, la Constanța, în luna august, Camera de Comerț, Industrie și Navigație cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Durabilă Constanța, al Asociației pentru Dezvoltare Regională și Politici Europene al Consiliului Județean Constanța și având drept parteneri media Adevărul și Novus Ordo Media, organizează un eveniment de tip ”Expo & Talks”, la care își dau întâlnire actorii importanți din zona de business al energiei inteligente și reprezentanți ai autorităților centrale și locale precum și cei ai mediului academic, pentru prezentarea, analizarea și accesarea celor mai recente inovații in domeniu.
Deschiderea oficială are loc vineri, 19 august, iar expoziția poate fi vizitată zilnic, inclusiv duminică, 21 august, până la orele 18:00.
Sâmbătă, 20 august, Workshop-ul “Securitate energetică și soluții Smart Energy“ va fi moderat de Eduard Dumitrașcu, Președintele Asociației Române pentru Smart City.
Speakeri în cadrul acestei sesiuni:
Cristian RADU, Primar municipiul Mangalia,
George NICULESCU, Secretar de stat Ministerul Energiei,
Daniela NICOLESCU, Secretar de stat Ministerul Economiei,
Andreea Diana COMĂNIȚĂ Director Cabinet Secretar de Stat, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării,
Angel Iulian CĂLIN, Secretar de stat Ministerul Antreprenoriatului și Turismului,
Dimitrie Horațiu CLEPAN, Secretar de stat Ministerul Antreprenoriatului și Turismului,
Sorin MIERLEA, Președinte INFOCONS,
Cristian PETCU, Președinte Fundația Colegiului Național de Apărare,
Prof. Univ. Dr. Eden MAMUT, Secretar General al Rețelei Universităților de la Marea Neagră,
Conf. Univ. Dr. Costin LIANU, Prorector Universitatea «Spiru Haret »,
Florin PĂSĂTOIU, Președinte fondator Centrul pentru Politică Externă și Studii de Securitate,
Claudiu CREȚU, Director General Compania Municipală Termoenergetica
Liviu POPA, Director General Termoficare Constanța,
Georgian ALBU–Președinte FutureEnergy Leaders Romania,
Andrei BENGHEA-MĂLĂIES,̦ Expert Strategii, membru CA ELECTRICA DISTRIBUȚIE,
Lucian VIȘCOȚEL, Șef birou cercetare-dezvoltare la Compania Municipală Energetica Servicii București,
Ion VASILE, Expert Dezvoltare Durabilă și Energie Regenerabilă,
Cătălin TOBESCU, Specialist Silvicultura și Zone Forestiere,
Liviu TĂNASE, Președinte Patronatul Societăților din Construcții-Filiala Constanța,
Agenda evenimentului, detalii despre înregistrare și participare puteți afla accesând acest link.