Asociația Română pentru Smart City (ARSC) anunță alăturarea companiei Blume Technologies în comunitatea sa extinsă de membri, parteneri și inovatori dedicați transformării și dezvoltării durabile a orașelor din România.
Fondată de un grup de antreprenori din Timișoara, foști studenți ai Universității Politehnica Timișoara, Robert Olariu, Alexandru Chiru si Caius Debucean, Blume Technologies este una dintre cele mai promițătoare companii românești din domeniul soluțiilor inteligente pentru siguranța pietonilor. Cu o abordare orientată către inovație și impact social, Blume aduce în prim-plan o tehnologie revoluționară ce folosește inteligența artificială și camere video pentru a avertiza dinamic șoferii în funcție de poziția pietonilor. Astfel, crește semnificativ siguranța în zonele urbane și reduce riscul accidentelor.
🔹 Tehnologie Made in Romania
Blume dezvoltă sisteme integrate de colectare a datelor de trafic, numără și clasifică vehiculele pe opt categorii și oferă autorităților publice date anonimizate în timp real, printr-o platformă intuitivă de management. Totodată, soluțiile de iluminat public inteligent cu LED, produse în România, sunt controlate automat pentru eficiență energetică și siguranță sporită.
🔹 Rezultate confirmate pe teren
Sistemele Blume sunt deja testate cu succes în proiecte pilot, cum este cel din Dumbrăvița, județul Timiș, unde au primit feedback pozitiv atât din partea autorităților locale, cât și a cetățenilor. Aceste soluții sunt perfect eligibile pentru finanțare prin POT și POR 2021-2027, având un impact direct în creșterea siguranței pietonilor în zonele urbane.
„Suntem încântați să devenim parte din ecosistemul ARSC – Smart City România și să contribuim activ la viitorul orașelor inteligente din România. Cred cu tărie că tehnologia are un rol esențial în protejarea vieților și în construirea unor comunități urbane mai sigure și mai eficiente”, a declarat Robert Olariu, fondator Blume Technologies.
Prin acest parteneriat strategic, Blume Technologies își reafirmă angajamentul pentru inovație, colaborare și siguranță, alături de ARSC și toți membrii ecosistemului Smart City din România.