Refacerea, reinventarea şi renaşterea din propria lor cenuşă a fostelor oraşe industriale ale României socialiste ar trebui să fie o prioritate naţională pentru guvernele care s-au tot succedat la conducere în ultimele trei decenii.

Ne aflăm în plină epocă postindustrială şi am aflată că aşezările urbane au ciclurile lor de viaţă, influenţate de ciclurile economice, în România adăugându-se şi schimbările de ordin politic survenite după revoluţia din 1989. Astăzi, primarii oraşelor noastre tind să se racordeze şi ei la epoca oraşelor inteligente, având ca modele de succes proiecte de peste hotare.

Experienţa cunoscută pe plan internaţional a Timişoarei

Un studiu realizat de către Institutul Politehnic din Milano în anul 2015 (departamentul de Arhitectură şi Societate) include şi Timişoara în rândul modelelor de succes din Europa Centrală şi de Est. De altfel, metropola din vestul României a primit premiul de excelenţă anul trecut, la gala Smart City Industry Awards 2017.

Din studiul citat putem afla cum s-a depăşit perioada de decădere a anilor ’90, fără niciun sprijin din partea autorităţilor centrale, care nu au tolerat diferendele ideologice. Refacerea s-a produs după 2000, fiind un mix de investiţii străine, extindere a zonei metropolitane şi utilizare inteligentă a spaţiului, prin transformarea şi recondiţionarea peisajului industrial din epoca anterioară.

În această perioadă, Timişoara a pierdut 15 procente din populaţie. Dar asta nu înseamnă că totul s-a încheiat. Procesul de refacere a unui fost centru industrial socialist decăzut este unul lung şi anevoios, fiind nevoie mereu de studii prospective prin care să se traseze scenarii pentru un viitor smart city care îşi foloseşte eficient toate resursele.

De aceea metropola din Banat, după ce a primit titlul de pol regional de creştere economică în anul 2008, beneficiază de un program cu titlul Timişoara 2030. Prin acesta se doreşte folosirea tuturor atu-urilor, iar unul dintre ele este existenţa unui centru universitar cu tradiţie, care să furnizeze pentru companii forţă de muncă tânără şi calificată. „Timişoara 2030” urmăreşte un parteneriat dintre mediul public şi cel privat în vederea trasării unui viitor cât mai înfloritor pentru localitate, într-o economie a cunoaşterii.

Agricultura urbană, prioritate naţională 

Chiar dacă ne aflăm în plină bulă tehnologică şi de IT, întoarcerea la tradiţii, acolo unde ne-am aştepta mai puţin, este recomandată. Specialiştii sunt de părere că fermele urbane vor preveni în viitor crizele alimentare şi ar putea să rezolve problema foametei din unele regiuni de pe Glob.

România, ţară aflată în zona temperată, ar trebui să profite de imensul potenţial agricol. În refacerea oraşelor decăzute se va ţine cont şi de agricultură – sector economic căruia cei responsabili nu i-au acordat importanţa cuvenită. De ce nu şi-ar face loc şi agricultura într-un oraş confruntat cu dispariţia industriilor care au stat la baza înfiinţării lui?

Revenirea la tradiţii a fost un trend în oraşele americane după criza economică din 2008-2009, după cum vedeam într-un documentar de Michael Moore. Se considera că micile ferme urbane ar putea constitui o protecţie la inflaţia din acei ani, tradusă prin creşterile de preţuri la alimente. De asemenea, Asociaţia Americană de Planning constata în 2008 că agricultura urbană poate stabiliza comunităţile cu un înalt nivel de abandon şi migraţie a populaţiei.

Un alt semnal îmbucurător este acela că viitorul agriculturii sună bine în era digitală. Agricultura urbană, cea care va putea alimenta fără probleme 10 miliarde de oameni, este independentă de vreme şi de spaţiu, fiind realizată pe verticală (Der Spiegel). Are în schimb nevoie de multă energie, dar costurile ar putea fi amortizate de introducerea surselor alternative – energia verde.

Dacă este să ne gândim la beneficii pentru ţara noastră, primul ar fi stimularea şi protejarea economiei locale, sufocată de importurile de alimente de proastă calitate şi neconforme cu ADN-ul nostru. Oraşele româneşti sunt afectate de o distribuţie de slabă calitate a alimentelor – adevăraţii producători nu-şi au locul în pieţe, iar marfa lor nu se regăseşte pe rafturile hipermarketurilor. Chiar şi pentru subzistenţa familiilor, agricultura urbană este o bună soluţie.

Agricultura urbană nu se poate face prin mijloace clasice, eficienţa acesteia fiind dată de soluţiile digitale. Sistemele digitale de colectare a datelor asigură o agricultură de precizie, conform unui articol scris de Harold Van Es şi Joshua Woodard de la Cornell University. Aceştia identifică inovaţiile din agricultură în era digitală ca parte a celei de-a patra revoluţii industriale. Evoluţiile tehnologice au creat instrumente de dozare a îngrăşămintelor pe bază de azot astfel încât acestea să nu afecteze solul, reducând în acelaşi timp şi costurile fermierilor.

Conform articolului cu titlul original „Innovation in Agriculture and Food Systems in the Digital Age”, următoarea fază va fi implementarea unor ansambluri de tehnologii care vor computeriza practicarea agriculturii, senzorii din teren culegând toate datele necesare. Prin urmare, unul dintre marile avantaje ale agriculturii urbane de precizie este angrenarea noilor industrii, determinând diversificarea sectoarelor economice într-o localitate.

Pentru cei care debutează în meseria de fermier se găsesc soluţii digitale care să-i îndrume. Conform jurnalistului Mike Nasseri, aplicaţia on-line My Green Space este un adevărat ghid pentru agricultorii începători. Aceasta a acumulat toate datele necesare pentru a oferi utilizatorilor informaţii precum gradul de expunere la soare, preferinţele diferitelor tipuri de plante sau rotaţia culturilor.

Articolul meu se doreşte a fi unul de popularizare, stârnind cititorii să descopere mai multe despre conceptul de agricultură urbană, o componentă a viitoarelor smart city. Înflorirea oraşelor noastre este, fără îndoială, un motor de creştere economică, un factor necesar de impulsionare a periferiei ca să ajungă din urmă centrul.

Articol redactat de: Adrian Costea – Adevarul
Citeste mai mult: adev.ro/pclb5x