Deși la Smart City vorbim de policies și nu de politics, nu putem face abstracție nici de context (la ora apariției acestei reviste ne aflăm în plină campanie electorală) și nici de faptul că cea din urmă o generează pe prima.

Teoria spune că nu poți avea politici publice de calitate dacă alegerile nu aduc la cârma cetății oameni capabili să le gândească și să le aplice. Dar, de multe ori, în România orașele au trebuit să se dezvolte nu datorită, ci în ciuda edililor rezultați din alegeri.

Dacă ne gândim doar la faptul că unul din primarii Bucureștiului este acum celebru în calitate de jucător de păcănele înțelegem mai bine dimensiunea provocării. Italia a reușit, după război, să ajungă a opta putere industrială a lumii nu datorită clasei politice – care avea în general alte preocupări, ci datorită unui corp de elită de oameni de afaceri și funcționari dedicați binelui public. În multe orașe de la noi însă, în locul unei alianțe transparente între sectorul public și cel privat, oamenii cu viziune în dezvoltarea orașului au fost puși în situația de a duce bătălii dure cu o administrație locală mioapă, care patrona confrerii de spoliere a banului public.

În locul parteneriatelor care ar fi putut pune orașele României pe harta clusterelor de competitivitate ale Europei, am fost fie cobaii unor politici de urbanism specifice anilor 70, fie am fost scutiți de orice fel de politică de dezvoltare de acest fel. Cumva însă, în acest vest sălbatic, energiile creative din societate au reușit să găsească debușee. Insulele de competitivitate din orașe ca București, Cluj, Timișoara sau Iași au reușit să își construiască, în interiorul unor aglomerări urbane de multe ori neprimitoare, un microclimat propriu.

Este momentul ca politicile publice, și în special cele de urbanism, să vină în sprijinul acestor inițiative.

Ele trebuie să primească susținerea acelor actori publici și privați care le pot ajuta să se dezvolte și să creeze acel spillover effect în alte sectoare care fac parte din viața orașului. Modelul haotic de dezvoltare și-a atins limitele, dar a permis creșterea acelor actori care de abia acum au experiența și dimensiunea necesară pentru a influența pozitiv politicile publice.

Platforme de tip Smart City sunt, în acest cadru, esențiale pentru a aglutina interesele individuale ale acestor actori în politici benefice pentru oraș în ansamblul său. La rândul său, administrația publică este direct interesată de a primi acest input și de a canaliza resursele private acolo unde ele pot avea o valoare adăugată maximă atât pentru oraș cât și pentru fiecare dintre investitori. Este o schimbare de paradigmă față de politicile publice de până acum, dar una fără de care orașele din România nu pot fi în sintonie cu ceea ce înseamnă dezvoltare urbană în secolul XXI.

Autor: Lavinia Șandru Senior Contributor