Primăria Municipiului Sibiu este gata să ofere până la 150.000 de euro iniţiativelor propriilor locuitori care vor să implementeze proiecte locale prin care să fie rezolvate problemele comunităţii. Sibiul vrea astfel să pornească un proces de bugetare participativă, aşa cum au făcut-o oraşele Cluj Napoca şi Bucureşti.
În total, Primăria Sibiu este gata să finanţeze zece iniţiative – cel puţin asta prevede proiectul propus spre dezbateri publice.
CE ÎNSEAMNĂ BUGETARE PARTICIPATIVĂ
Bugetarea participativă este un proces prin care cetăţenii municipiului Sibiu sunt încurajaţi să identifice şi să semnalizeze problemele comunităţii şi apoi să propună rezolvări ale acestora prin soluţii sub formă de proiecte. Acestea urmează să fie validate de autoritatea locală, iar apoi supuse unui proces de votare, prin care se va asigura reprezentativitatea rezultatelor. Cele mai votate proiecte vor fi implementate de autorităţile locale începând cu anul 2019.
Obiectivele principale pe care şi le propune Sibiul să le atingă prin acet proces sunt creşterea dialogului dintre cetăţeni şi adminsitraţia locală, ajustarea politicilor publice în concordanţă cu nevoile şi aşteptările cetăţenilor, implicarea cetăţenilor în co-crearea procesului de dezvoltare urbană etc.
CINE ŞI CÂND POATE DEPUNE DOSARUL
Conform regulamentului privind modul de derulare a procesului de bugetare participativă, supus dezbaterilor publice, sunt încurajaţi să se implice „toţi cetăţenii care au interes în dezvoltarea municipiului Sibiu”. Singura condiţie este ca să aibă vârsta de cel puţin 18 ani.
Aceştia vor trebui să respecte un calendar prestabilit. Mai întâi, să depună proiectele online sau în format tipărit (în perioada 1 iulie 2018 – 30 august 2018). Ulterior, acestea vor fi analizate de Primărie până pe 14 octombrie care va selecta dosarele eligibile şi le va supune votului public în următoarele 2 săptămâni. După două procese de validare a voturilor, rezultatele finale sunt propusă să fie afişate pe 30 noiembrie 2018.
CE FEL DE PROIECTE VREA PRIMĂRIA SIBIU