Oraș inteligent sau smart city? Poate că ar fi bine ca analiza noastră să pornească – poate în mod firesc, de la câteva întrebări.

Dezvoltarea economică inteligentă a orașului se înscrie în teoria și practica convențională sau are nevoie de definirea unor noi practice și teorii? Care este modul de funcționare ale orașelor inteligente? Pot fi încadrate dinamismului urban așa cum îl cunoaștem astăzi? Care sunt serviciile inteligente? Pot susține dialogul politic la nivel regional, national sau global? Care ar fi tipul de guvernare și ce sprijin institutional ar fi necesar pentru ca un oraș inteligent să fie parte integrantă a economiei? Care ar putea fi standardele orașelor inteligente?

„Smart city” ca noțiune apare la întrepătrunderea dintre o societate a cunoașterii și orașul digital (Yovanof și Hazapis, 2009). Transformarea vieții și a muncii cu ajutorul tehnologiei reprezintă unul dintre dezideratele principale ale orașului smart (Komninos et al. 2013). Capacitatea de a sprijini studiul, dezvoltarea tehnologică și inovarea în orașe susțin etichetarea de inteligent.

În cazul  unui „oraș virtual”, orașul devine un concept hibrid care este alcătuit dintr-o realitate, cu entitățile sale fizice și locuitori reali și, un oraș virtual, paralel al elementelor omoloage și spațiului cibernetic. Greenfield, (2006) și Townsend, (2013) aduceau în discuție „orașul omniprezent” ca o extensie a conceptului de oraș, caracteristica sa fiind crearea unui mediu în care orice cetățean poate obține orice serviciu oriunde și oricând, prin intermediul oricărui dispozitiv.

Acest oraș omniprezent, este diferit de orașul virtual deoarece, în timp ce orașul virtual reproduce elementele urbane vizualizându-le în spațiul virtual, orașul omniprezent este creat prin includerea calculatorului chip-urilor sau senzorilor în elementele urbane (Lee et al., 2013). Și atunci apare întrebarea firească: care este diferența dintre „orașul inteligent” și „smart city?

Dacă ar fi să ne raportăm la definițiile dicționarelor privind inteligent și smart observăm că inteligența este asociată cu moștenirea genetică, în timp ce, smart (în sensul aplicat, capabil etc.) este mai degrabă rezultatul unui proces de dezvoltare, de cunoaștere. Aceasta aduce în discuție fără doar și poate legătura existentă între „smart city” și cetățenii săi. Cele două componente nu pot evolua separate, ba mai mult, fiecare dintre ele este capabil să furnizeze provocări celuilalt astfel încât soluțiile găsite să satisfacă o relație performantă, echilibrată.

Demersurile actuale privind îmbunătățirea condițiilor de viață, dezvoltarea urbană pe baza principiului dezvoltării durabile dar și implicarea cetățenilor în procesul decizional și nu numai, au generat dezvoltarea unui nou concept, cel al „smart city” (Dameri și Rosenthal-Sabroux, 2014).

Practic, reconsiderarea relației cu mediul în ansmablu, introducerea strategiilor privind modernizarea și utilizarea eficientă a infrastructurii, suportul oferit funcționarilor administrației locale, regionale sau a celor guvernamentali și implicarea cetățenilor în luarea decizilor și guvernare au generat contextul aplicabilității conceptului de oraș inteligent.

Dinamismul economic, sentimentul antreprenorial și multiculturalitatea sunt caracteristici ce sunt incorporate în orașele actuale, toate acestea fiind susținute de un permanent progres tehnologic. Conectarea orașelor din întreaga lume în timp real, a făcut din acestea adevărate hub-rui ale comunicațiilor de mare viteză și ale schimburilor informaționale.

Evoluția rapidă a dispozitivele, de la computerele desktop la laptop, tablete și alte device-uri mobile, argumentează necesitatea portabilității actuale, a mobilității, interconectării din orice parte a lumii. Distanța geografică s-a transformat într-o distanță aflată „la un click”.

Mai mult decât atât, orașele funcționează ca adevărate motoare ale economiei, depășind relevanța locală, națională, asumându-și o importanță regională, globală. Ele reprezintă poli de atracție pentru forța de muncă, indiferent de nivelul de pregătire al acesteia, oferind condiții și un nivel al traiului mai bune. Procesele de producție și tehnologiile inovativ-creative, infrastructura performantă sunt cele care conduc la obținerea unor indici ai dezvoltării superiori.

Revista The Economist în anul 2007, susținea transformarea Homo Sapiens în Homo Urbanus. Provocarea globală reprezentată de dezvoltarea durabilă a economiei și societății este legată de dimensiunea economică a dezvoltării urbane. Aceasta are implicații uriașe pentru a face orașele sigure, rezistente și durabile.

Extinderea mega-orașelor cu peste 20 de milioane de locuitori în Asia, America Latină și Africa (ONU, 2008) scoate în evidență relevanța arealelor urbane ca un fenomen global. Astfel în prezent, majoritatea resurselor consumate în orașele din întreaga lume, contribuie la semnificația lor economică, dar și la performanțele lor slabe din perspectiva relației pe care o au cu mediul natural.

Între 60% – 80% din energia din întreaga lume este consumată de către orașe, acestea fiind responsabile pentru o mare parte a emisiilor de gaze cu efect de seră (ONU, 2008). Paradoxal însă, o densitate urbană mai scăzută generează un consum mai mare de energie (ex. pentru transport) cu atât mai multă energie este consumată pentru energie electrică și transport, fapt dovedit de faptul că emisiile de CO2 pe cap de locuitor scad odată cu creșterea densității zonelor urbane (Hammer et al., 2011).

Orașele smart, ca și proiecte, necesită o colaborare între guverne și cetățeni, care să facă față provocărilor vizând sustenabilitatea mediului, îmbunătățirea serviciilor publice, accelerarea sau creșterea economică și ocuparea forței de muncă, îmbunătățirea calității vieții, împreună cu armonizarea nivelurilor multiple de autoritate (Anthopoulos și Tsoukalas, 2005; Yovanof și Hazapis, 2009). Astfel, infrastructurile informatice și tehnologice existente, trebuie să fie adecvate cererii tot mai mari de servicii și resurse precum și interacțiunilor dintre diferitele sisteme (Giffinger et al., 2007; Hollands, 2008).

Smart city, pentru a-și putea atinge potențialul este obligat să-și depășească capacitățile de bază dând posibilitatea cetățenilor, administrației sau guvernului să folosească tehnologii inovative în vederea dezvoltării eficienței operaționale administrative, pentru creșterea calității instituțiilor și a calității vieții în cadrul comunităților.

Autor:  Conf. univ. dr. Marian MARIN – Universitatea Bucuresti

Citește și: “Smart City” cere o voinţă politică reală şi fermă, dublată de consecvenţă administrativă