Ne bucurăm că Asociația Română pentru Smart City alături de unii dintre cei mai importanți parteneri din industrie este parte activă în lansarea proiectului Satu Mare Smart City.
Descoperirile arheologice au scos la lumină faptul că în cadrul voievodatului condus de Menumorut, una dintre cetățile de apărare din secolul al X-lea a fost la Satu Mare – Castrum Zotmar. Astfel că, acum trei -patru decenii, orașul Satu Mare sărbătorea 1000 de ani de la atestarea documentară. Cel mai important document, cel care a marcat destinul populației transilvănene la începutul epocii moderne “Pacea din 1711” s-a semnat la Satu Mare. În 2021 se vor împlini 310 ani de la acel moment istoric de o importanță deosebită. De altfel, clădirea în care s-a semnat documentul stă mărturie. În prezent ea găzduiește sediul Muzeului de Artă al orașului Satu Mare.
Astăzi, Satu Mare este unul dintre cele mai interesante oraşe transilvane, un burg aflat în palma unei câmpii care începe sub munţii vulcanilor stinşi ai Oaşului şi se termină tocmai la Viena, metropolă aflată la aceeaşi distanţă ca şi Bucureştiul. Un oraş frumos ca şi oamenii săi care, sub clipocitul neostoit al Someşului, visează de o mie de ani, povestea unei lacrimi împletite cu un zâmbet.
Pentru noi, acest proiect reprezintă o dublă premieră – mai întâi este un proiect dezvoltat în plan local de o companie din România și prin acest lucru arătăm tuturor expertiza înaltă pe care o deținem în acest domeniu și secundar, dar la fel de important, Satu Mare Smart City este primul proiect din România care permite conectarea ulterioară a altor soluții și produse. Această abordare va duce la o integrare facilă și la o gestiune ușoară a comunității. Cunoaștem o multitudine de inițiative și proiecte aflate în diferite stadii de implementare dar nici unul care să integreze aceste soluții. Acest lucru va permite cetățenilor ca printr-o singură aplicație să beneficieze în timp de toate soluțiile unei comunități inteligente. Proiectul Satu Mare Smart City va atrage investiții importante în anii următori astfel încât ne dorim ca acest proiect să aibe un grad ridicat de replicabilitate și să fie asimilat de cât mai multe administrații locale în perioada următoare.
Asociația Română pentru Smart City, fidelă dezideratului său de a fi parte activă în dezvoltarea comunităților creativ inteligente din România devine astfel platforma prin care Satu Mare Smart City este lansat în cadrul Programului Național Caravana Smart City. Programul Caravana Smart City este organizat Sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei.
Pentru a înțelege conceptul de dezvoltare al comunității dar și al proiectului Satu Mare Smart City, vă prezentăm interviul acordat de domnul KERESKÉNYI GÁBOR, Primarul Municipiului.
